Cu toate ca luasem decizia de a nu mai publica, pe Facebook, informati despre fosta conducere a SRI, pana la prezentarea concluziilor Comisiei de control al activitatii institutiei, sigurul motiv fiind acela de a nu afecta, indirect, imaginea acestei strucuri, atat de necesara functionarii corespunzatoare a statului nostru, aparitia recentei reactii a dl. George Maior vis-a-vis de ceea ce numim “dosarul Belina”, m-a determinat sa renunt la hotararea initiala si sa va prezint unele aspecte legate de aceasta speta, scrie pe facebook fostul șef al SPP, Dumitru Iliescu.

POSTAREA LUI DUMITRU ILIESCU:

Pe 28 August 2017 am fost intrebat de o persoana, pe care o apreciez foarte mult, de la Antena 3 si care doar ce revenise din concediu, daca sunt noutati. I-am raspuns ca am noutati dar nu pot sa i le dau pentru ca nu le-am verificat, iar eu nu fac publice decat informatiile care sunt convins ca sunt 100% reale.
I-am spus ca informatiile se refera la Dl. Dragnea, caruia i se pregateste o surpriza foarte mare. Cand am vazut comunicatul DNA mi-am dat seama ca informatiile erau corecte.
La putin timp am fost apelat de persoana respectiva, care mi-a propus sa intru in direct, a doua zi, in emisiunea pe care o modereaza. I-am raspuns ca nu pot intra in direct, dar i-am dat urmatoarele informatii:
– Nu as dori sa intru pentru ca este vorba de dl. Dragnea si conflictul lui cu Ponta si Maior. Cei doi sunt implicati total in ceea ce i se intampla in ultima perioada acestuia. Vor sa dizloce de langa el oamenii valorosi si sa il lase fara sprijin, devenind astfel o tinta mai usoara. Asa au procedat si cu dl. Tutuianu. Oamenii lui Maior din sistem i-au “livrat” lui Dragnea informatia ca Tutuianu s-a pus de acord cu dl. Hrebenciuc si altii sa-i ia locul, lucru total neadevarat. Tutuianu nu s-a intalnit cu Hrebenciuc si nu a discutat cu nimeni despre subiectul respectiv. Au mai spus si ca Tutuianu colaboreaza prea strans cu dl.Ioannis, pentru ca acesta i-a promis sprijin in demersul sau. Pe ei ii deranja insa faptul ca dl. Tutuianu gestiona miliardele de dolari si pe care nu dorea sa le dea dupa regulile cu care beneficiarii erau obisnuiti. Domnia sa dorea sa revitalizeze industria nationala de aparare si sa oblige beneficiarii contractelor respective sa faca transfer de tehnologie avansata in Romania, pentru ca industria noastra sa poata produce si valorifica in plan extern produse in acest domeniu. Aceste aspecte deveneau o dificultate pentru beneficiarii contractelor, pentru ca erau obligati sa faca investitii in Romania. Ei erau obisnuiti, spun unii, sa livreze doar comisioanele necesare fara a se complica cu investitii majore;
-Pe procurori ii intereseaza dl. Dragnea, ceilalti sunt victime colaterale. Cele doua hotarari de guvern sunt legale, lacul nu a iesit din propietatea publica a statului. Ei vor sa demonstreze traficul de influenta facut de Dragnea. Spera ca una sau doua din persoanele implicate sa cedeze si sa recunoasca interventia ilegala a acestuia in procesul de elaborare si adoptare a hotararilor de guvern;
Din datele mele Dragnea a venit cu propunerea, dar Ponta stia foarte bine despre ce este vorba si unde va ajunge in final lacul. I-a spus Dragnea, dar el a fost informat si de SRI ce se urmareste in acest caz;
Sa nu-mi spuna cineva ca premierul nu stia cine administreaza lacul cand a mers la pescuit cu Dragnea. Este imposibil sa nu fi stiut. SPP pregateste fiecare deplasare a premierului si se face o documentare minutioasa pentru organizarea misiunii. Cu atat mai mult ca era o activitate la care participau doi demnitari cu functiile cele mai inalte in stat. Dupa ce are toate datele, SPP il informeaza pe premier cu elementele cele mai importante. Cu siguranta i s-a spus cine administreaza lacul. Aceste aspecte intra tot in ceea ce se numeste activitatea de protectie a demnitarului.
Astept cu nerabdare ca dl. Maior sa-si exercite dreptul la apararea propiei imagini, asa cum a mentionat in recentul comunicat. Poate, cu aceasta ocazie, ne lamureste si pe noi daca sunt adevarate afirmatiile unora ca s-a implicat si a implicat institutia pe care a condus-o, in lupta politica, in justitie, in afaceri dubioase, ca a aprobat incheierea unor contracte de inzestrare a serviciului, total dezavantajoase pentru institutie, ca s-au dat multe milioane de euro pe o tehnica pe care nu au putut sa o foloseasca mai multi ani. Poate ne spune de ce reparatiile de la Spitalul Balotesti au costat de cinci ori mai mult decat trebuia sa se plateasca. Unii sustin ca banii dati pentru renovarea spitalului, erau suficienti sa se construisca inca trei spitale noi. Suntem de asemenea interesati sa aflam daca sunt adevarate informatiile conform carora dl. Maior a avut foarte multe intalniri cu diverse persoane la K2, T14 si alte locatii ale serviciului, dar nu in interesul institutiei, ci in interes personal, intalniri care vizau afaceri si actiuni dubioase, unele dintre ele chiar contrare intereselor nationale si multe altele. Nu stiu ce au unii cu dvs. dar spun ca ati fost trimis in SUA ca ambasador la interventia reprezentantilor partenerului nostru strategic, pentru importantele servicii pe care le-ati adus acestora. Noi stim ca sunteti imaculat, ca nu ati gustat din borcanul cu miere, ca nu aveti nicio contributie la abuzurile savarsite in ultimii ani, dar vrem sa ne-o spuneti si dvs., pentru ca aveti mare credibilitate….

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?