spot_img
9.9 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasăDezvaluiriGazonul plătit de Firea cu 250.000 de euro de pe Arena Națională...

Gazonul plătit de Firea cu 250.000 de euro de pe Arena Națională e praf înainte de meciul România-Spania

-

Oficialii FRF au anunțat că gazonul de pe Arena Națională arată impecabil, după ce a fost complet refăcut, numai că realitatea îi contrazice pe șefii de la Casa Fotbalului. După doar o oră de antrenament, suprafața de joc, care a costat aproape 240.000 de euro, nu arată deloc așa cum a fost prezentată, transmite Digi Sport.

Deja se rup brazde, iar o mare parte a gazonului, mai ales din dreptul tribunei oficiale nu arată deloc bine. Ideea este că în multe zone au apărut brazde de gazon, asta în condițiile în care spaniolii s-au pregătit mai mult în zona de la mijlocul terenului, mai spune sursa citată.

- Advertisement -

Oficialii FRF au anunțat cu surle și trâmbițe că meciul de joi seară se va disputa pe o suprafață de joc impecabilă. Gazonul a fost schimbat recent după ce pe marele stadion au avut loc două concerte care l-au deteriorat complet. Ultimul meci disputat pe Arena Națională a fost Dinamo – Universitatea Craiova 0-2.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a dezvăluit și cât a costat noul gazon ce a fost montat pe Arena Națională.

- Advertisement -

”Acest gazon, incluzând aici atât achiziţia, transportul şi montajul, a costat în jur de 230.000 – 240.000 de euro, este suma standard pentru întreaga Europă. În premieră, Primăria Capitalei a organizat o licitaţie internaţională deschisă. Avem un contract cadru pe o perioadă de patru ani în valoare de aproximativ patru milioane de euro”, a mai spus Gabriela Firea.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img