spot_img
13.9 C
București
sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăAnalizeGermania a învins în scandalul Nord Stream

Germania a învins în scandalul Nord Stream

-

Țările Uniunii Europene au aprobat un compromis de ultima oră între Germania și Franța privind amendarea regulilor de funcționare a pieței europene de gaze. Inițial exista temerea la Berlin că se va adopta un regulament care ar compromite nu atât construirea, cât viabilitatea economică a noii conducte Nord Stream 2, conducă care va aduce gaze direct din Rusia în Germania, evitând tranzitul prin Ucraina sau Polonia. Compromisul franco-german de vineri, acceptat și de restul țărilor UE, este că în cazul conductelor care vin din spațiul non-UE, se aplică legislația țării în care ajung. În acest caz Germania, anunță Radio Europa Liberă.

La reuniunea ambasadorilor UE de la Bruxelles, România – ca țară care deține președinția prin rotație a Uniunii Europene – a fost însărcinată „să înceapă negocierile cu Parlamentul European privind amendarea regulilor de funcționarea a pieței europene de gaze, relatează AFP.

- Advertisement -

Proiectul Nord Stream 2 este criticat de multe țări central și est europene, dar și de Statele Unite, care ar vrea să mărească exportul de gaze lichefiate spre Europa. Argumentul este că Nord Stream 2 mărește dependența Europei de gazul rusesc. Cancelara germană Angela Merkel, pe de altă parte, susține că Nord Stream 2 este un proiect „stric economic”, care va aduce gaze mai ieftine în Europa. Iar problema dependenței de Rusia nu o să apară atâta timp cât țările din UE continuă să diversifice sursele de energie, respectiv să dezvolte energia alternativă, mai argumentează Merkel, citată de AFP:

Ucraina, pe de altă parte, riscă acum să piardă aproape toate veniturile din taxele pe care le percepea pe tranzitul gazelor rusești pentru că Nord Strem 2 și proiectatul TurkStream prin Marea Neagră vor permite Rusiei să exporte spre Europa, evitând Ucraina.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img