spot_img
10.2 C
București
joi, aprilie 18, 2024
AcasăExterneGermania dă înapoi: Nu impunem sancțiuni Poloniei

Germania dă înapoi: Nu impunem sancțiuni Poloniei

-

Guvernul german a transmis luni că nu intenționează să impună sancțiuni Poloniei în legătură cu reformele controversate privind media și justiția, după ce cancelarul Angela Merkel a sugerat că Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare o astfel de măsură, transmite Reuters.

Purtătorul de cuvânt al guvernului german, Steffen Seibert, a declarat, ca răspuns la o întrebare a jurnaliștilor, că Berlinul nu ia în considerare impunerea de sancțiuni.

- Advertisement -

Într-un interviu apărut în weekend într-o revistă, liderul grupului parlamentar al partidului lui Merkel, Volker Kauder, a declarat: „Dacă se va stabili că sunt încălcate valorile europene, atunci statele membre (ale UE) trebuie să aibă curajul să impună sancțiuni”.

Pe de altă parte, Steffen Seibert a mai declarat că Germania vrea să mențină și să aprofundeze relațiile sale cu Polonia.

- Advertisement -

Șeful diplomației poloneze, Witold Waszczykowski, a încercat să aplaneze tensiunile apărute în urma criticilor anumitor oameni politici germani, primindu-l luni pe ambasadorul Germaniei, Rolf Nikel, pe care l-a convocat, fapt extrem de rar în raporturile dintre țări din UE.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img