spot_img
14.3 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăAnalizeGermania spre recesiune

Germania spre recesiune

-

COMENTARIU DEUTSCHE WELLE:

Statisticile pentru industria prelucrătoare nu sunt deloc optimiste. Problemele legate de comerț joacă un rol important în acest sector vital, dar există multe incertitudini care afectează întreaga economie.

- Advertisement -
default

Luni, știrile economice s-au concentrat asupra unui singur subiect: vestea că Deutsche Bank taie 18 000 de locuri de muncă pe fondul unei restructurări radicale.

Totuși, au existat și alte știri importante vizând mediul de afaceri din Germania. De pildă, producția industrială a crescut cu 0,3% în luna mai.

- Advertisement -

Deși mai scăzută decât anticipaseră mulți economiști și pornind de la o bază scăzută (un declin de 2% în aprilie), cifra aceasta a oferit totuși o rază de speranță într-o perioadă din ce în ce mai agitată pentru economia germană.

Însă, vineri, un indicator cheie pentru sectorul de producție, vital din punct de vedere economic pentru Germania, a continuat să scadă serios. Comenzile de producție au scăzut cu 2,2% față de luna trecută și cu 8,6% față de aceeași lună a anului 2018.

Declinul a fost mult mai clar decât s-au așteptat mulți economiști. Atât de izbitoare au fost cifrele încât au declanșat o scădere a costurilor guvernamentale de împrumut, în condițiile în care investitorii apreciază probabilitatea ca BCE să cumpere obligațiuni într-o nouă rundă de relaxare monetară.

Dat fiind că forța economică a Germaniei se bazează în mare parte pe puterea sa de export, ar putea fi aceste tendințe negative puse pur și simplu pe seama rupturilor care afectează ciclul comercial global?

Un lucru este cert, starea de spirit nu este cea mai bună. Sentix, un grup de cercetare care măsoară starea de spirit a investitorilor, declară că indicele de încredere în Germania a atins cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu. „O recesiune pare inevitabilă”, a spus Patrick Hussy, directorul grupului.

Nu numai Trump este de blamat

Din punct de vedere tehnic, Germania a evitat la limită o recesiune la sfârșitul anului trecut. Recesiunea este definită ca două trimestre succesive de contracție, iar după o scădere în trimestrul al treilea, economia înregistrează 0,0% creștere în trimestrul al patrulea.

Dar o slăbire persistentă a sectorului de producție continuă să lovească în economia țării. În luna mai, comenzile externe ale producătorilor germani au scăzut cu 4,3% pe lună, iar comenzile din afara zonei euro au scăzut cu aproape 6%.

Ralph Wiechers, Asociația Germană a Industriei Constructoare de MașiniRalph Wiechers, Asociația Germană a Industriei Constructoare de Mașini

Căderea „nu ne-a surprins cu adevărat”, a declarat pentru DW Ralph Wiechers, economist-șef la Asociația Germană a Industriei Constructoare de Mașini (VDMA). El spune că cea mai recentă scădere continuă un ciclu descendent, care este evident de ceva timp. „Putem vedea scăderea continuă a numărului de comenzi și prin raportare la cifrele din anul precedent”.

Aproape jumătate din imperiul de export al Germaniei de 1,6 mii de miliarde de euro se sprijină pe construcția de mașini pe care le vinde în întreaga lume. Dar, potrivit lui Wiechers, fricțiunile comerciale nu sunt singura cauza a reculului.

„Există cauze diferite”, a spus el.

În ansamblu, sectorul ingineriei mecanice se confruntă cu o criză ciclică tipică, după aproape un deceniu de creștere economică ciclică. „Acesta este un fenomen normal în afacerea noastră, care nu provoacă îngrijorarea nimănui.”

Există, însă, și factori interni. El afirmă că în prezent există o tendință de ezitare în ceea ce privește investițiile în industria automobilelor, producătorii renunțând la unele decizii din cauza schimbărilor profunde care au loc în acest sector. „Investitorii sunt reticenți, pentru că nu știu exact direcția tehnologică în care vor merge”.

Comerț dur

Însă diferendele comerciale nu pot fi ignorate. În afară de fricțiunile cu SUA, Wiechers declară că exporturile germane se află acum la nivelul de „creștere zero” pe piața din China și că, în general, ele înregistrează o scădere în Asia.

Roland Döhrn de la RWI Essen, un think-tank economic, este de aceeași părere.

„Cu excepția unor cazuri speciale – de exemplu, măsurile comerciale împotriva Iranului – până acum am avut efectele indirecte ale unei abordări mai protecționiste”, a declarat el pentru DW. „Companiile exportatoare au devenit mai precaute în privința intrării pe piețe externe, revizuindu-și totodată planurile de investiții. Astfel, investițiile în construcția de mașini se reduc, lovind producătorii germani în domeniu”.

Dar, chiar și în cazul în care se înregistrează o scădere a producției germane, rezultă automat faptul că aceasta va afecta economia la scară largă? Semnele vitale nu arată totuși atât de rău: șomajul este constant scăzut, există rate de creștere rezonabile și un excedent bugetar enorm.

„În prezent, economia germană este influențată de două tendințe divergente”, spune Döhrn.

Analistul economic Roland Döhrn Analistul economic Roland Döhrn

„Pe de o parte, industria prelucrătoare se confruntă cu tendințe negative. Pe de altă parte, sectoarele de construcții și servicii continuă să fie puternice, beneficiind de venituri tot mai ridicate, rate scăzute ale dobânzilor și creșterea cererii publice”.

Există posibilitatea ca viitoarele acorduri să repare, în cele din urmă, o parte din prejudiciile aduse comerțului. „Însă, desigur, o economie cu un sector de export mare este vulnerabilă”, consideră Döhrn.

Înainte de venirea lumii noi

Dincolo de problema recesiunii pe termen scurt, există o întrebare și mai profundă privind competitivitatea pe termen lung a Germaniei, într-o epocă a industriei 4.0, în care un rol primordial îl au electromobilitatea, inteligența artificială și toate celelalte schimbări de paradigmă care tind să se insinueze tot mai rapid în realitatea cotidiană.

„Nu toate evoluțiile negative din industria prelucrătoare din Germania sunt o consecință a conflictelor comerciale”, apreciază Döhrn. „De pildă, problemele din sectorul auto par a fi structurale, cum ar fi consecințele scandalului manipulării emisiilor și dificultățile legate de trecerea la electromobilitate”.

Wiechers rămâne optimist că industria mecanică din Germania va continua să fie o forță esențială într-o economie germană puternică și o epocă industrială nouă, aflată în curs de construire.

„Întrebarea captivantă este alta: cât de repede va veni lumea nouă și cât va dura până la dispariția celei vechi? Pentru că poate exista un decalaj dacă lumea veche cade înainte ca lumea nouă să fi ajuns”, a mai afirmat analistul.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img