Preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, susţine că decizia de miercuri a Curţii Constituţionale a României (CCR) privind protocoalele dintre SRI şi Ministerul Public constată unul dintre cele mai grave conflicte dintre puterile statului.

“Decizia Curţii Constituţionale de azi, 16 ianuarie 2019, prin care a admis că protocoalele secrete dintre SRI şi Ministerul Public au încălcat Constituţia şi separaţia puterilor în stat constată unul din cele mai grave conflicte dintre puterile statului, gravitatea fiind dată atât de întinderea în timp a acestui conflict – din 2009 în prezent – cât şi de consecinţele negative ale acestuia asupra înfăptuirii justiţiei, cu încălcarea samavolnică a drepturilor fundamentale ale cetăţenilor”, arată Dana Gîrbovan, pe o reţea de socializare.

Potrivit acesteia, încheierea protocoalelor secrete între Ministerul Public şi SRI a ştirbit competenţele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale instanţelor judecătoreşti în îndeplinirea rolului lor constituţional de înfăptuire a justiţiei.

“O analiză completă a efectelor deciziei CCR va putea fi făcută abia după ce Curtea va publica considerentele acesteia. Până atunci însă, din comunicatul Curţii rezultă un fapt de o gravitate fără precedent: încheierea protocoalelor secrete între Ministerul Public şi SRI a ştirbit competenţele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale instanţelor judecătoreşti în îndeplinirea rolului lor constituţional de înfăptuire a justiţiei. Prin aceste protocoale au fost completate sau modificate în secret norme de procedură penală, acordând competenţe SRI acolo unde legea îi interzicea, fără ca nici măcar judecătorii să aibă cunoştinţă de conţinutul acestora”, susţine Dana Gîrbovan.

Preşedintele UNJR consideră că “tot foarte grav este faptul că SRI a acţionat în tot acest răstimp în afara unui control parlamentar real, fapt ce în sine constituie o ameninţare foarte serioasă la adresa democraţiei din România”.

Curtea Constituţională a României a admis miercuri sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public, pe de o parte, şi Parlament, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, pe tema protocoalelor de colaborare cu SRI din 2009 şi 2016.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?