spot_img
11.5 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăhighlightGregorian Bivolaru a fost adus în România

Gregorian Bivolaru a fost adus în România

-

Liderul spiritual al MISA, Gregorian Bivolaru, a fost adus, vineri, în România sub escortă, după ce magistrații francezi au decis că acesta poate fi extrădat, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Potrivit unui comunicat de presă al IGPR, un bărbat de 64 de ani pe numele căruia a fost emis un mandat de executare a pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu minor a fost preluat, vineri, sub escortă și introdus într-un centru de reținere și arest preventiv al Poliției Române.

- Advertisement -

„În urma cooperării polițienești internaționale cu autoritățile judiciare din Franța, la data de 22 iulie, polițiștii din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională — IGPR au efectuat o misiune de preluare, sub escortă, a unui bărbat de 64 de ani, pe numele căruia este emis un mandat de executare a pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu minor”, se arată în comunicatul citat.

Surse judiciare au declarat că persoana în cauză este Gregorian Bivolaru.

- Advertisement -

Acțiunea a beneficiat de sprijinul celorlalte agenții de aplicare a legii, cu competențe în domeniu.

Pe 13 iulie, magistrații francezi au decis definitiv că liderul spiritual al MISA, Gregorian Bivolaru, poate fi extrădat în România, potrivit Biroului de presă al Ministerului român al Afacerilor Interne.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img