Inițiate de mișcarea ‘Fridays for Future’, săptămâna aceasta au loc proteste globale pro-climă. Copii, angajați, șoferi de taxi sau ingineri, cu toții manifestează pentru protecția climei. Cine sunt demonstranții? , transmite Deutsche Welle.

Începând de vineri, milioane de oameni vor ieși pe străzi în întreaga lume ca parte a grevei globale pentru climă, o acțiune de protest inițiată de mișcarea Fridays for Future. Este o inițiativă la care s-au alăturat oameni din toate clasele sociale și din toate domeniile profesionale.

Demonstranții cer să se pună capăt obținerii energiei din combustibili fosili și solicită guvernelor lor să aplice prevederile tratatului climatic internațional de la Paris. Manifestanții cer măsuri rapide și drastice peste tot în lume.

DW a stat de vorbă cu demonstranți pro-climă din mai multe țări, din Mexic până în Filipine, despre ce îi  motivează, despre situația din țările lor, despre temerile și dorințele lor.

Șefa de producție

“Ne-am trezit în mijlocul unui scenariu apocaliptic atunci când apa a încetat să mai curgă prin robinetele noastre.” (Chantal Dette, 44 de ani – Capetown, Africa de Sud)

“Mă motivează cel mai mult faptul că țara mea a suferit anul trecut din cauza secetei și a penuriei de apă. Ne-am trezit în mijlocul unui scenariu apocaliptic atunci când apa a încetat să mai curgă  prin robinetele noastre. Oamenii din cartierul Cape Flats au avut mult de suferit. Sunt o persoană de culoare care trăiește într-o zonă în care violența și criminalitatea nu sunt neobișnuite. Dacă s-ar ajunge la o astfel de zi zero, oamenii din regiunile privilegiate ar putea finanța operațiuni de forare în căutarea apei, lucru imposibil pentru cei dezavantajați, care ar rămâne efectiv pe uscat. Este un scenariu înfricoșător. Nu cred că modificările climatice pot fi separate de problemele sociale. Este o problemă socială: este vorba de dreptate, de drepturile omului, de siguranța alimentării cu apă și hrană. Este o temă care marchează toate aspectele vieții noastre.”

Șoferul de taxi

“Fac tot ce pot pentru a șofa ecologic.” (Emilio Barco de la Rosa, 29 de ani – Madrid, Spania)

„Toată viața, în fiecare vară am călătorit cu tatăl meu prin diverse țări. Am fost în Franța, în Italia, în Olanda, în Luxemburg, în Belgia. Iubesc să călătoresc cu mașina și să descopăr astfel locuri noi. În meseria mea m-am decis să conduc un automobil mai ecologic, un hibrid cu motor electric și benzină. Dacă vrem o economie sustenabilă, atunci trebuie să folosim alternativele de care dispunem deja. Vreau ca firmele de mașini care produc autoturisme poluante să își asume tot atâta responsabilitate ca și mine. Împreună cu alți șoferi, vizăm demararea unei campanii. Vrem să ne oferim serviciile gratis timp de o săptămână, pentru a-i putea informa despre schimbările climatice pe oamenii care nu participă la protest. Vreau să prezint o altă imagine decât cea obișnuită a unui șofer de taxi.”

Experta în asigurări

“Suntem bogați și trăim o existență răsfățată.” (Sherebanu Frosch, 42 de ani – Delhi, India)

“Noi suntem oamenii prosperi. Vedem din păcate că, din cauza celor ca mine, care folosim în exces combustibilii fosili și generăm emisii poluante prea ridicate, au de suferit ceilalți locuitori ai Indiei. Motivația principală pentru mine este poluarea aerului, căci acum copiii mei sunt mici și respiră aer murdar. La nivel local, fiecare încearcă să-și salveze pădurile și copacii. Dar guvernul pune totul în pericol prin planurile sale de a vinde parțial pădurile. Am făcut eforturi mari pentru a convinge părinții să iasă în stradă pentru a-și proteja copiii. La final, vin doar câțiva părinți, dar noi încercăm mai departe. Am sentimentul că noi ca părinți nu respectăm obligațiile pe care ar trebui să le avem față de copiii noștri. Dar copiii o iau acum în fața noastră și ne arată cum se face, ceea ce este genial.”

Protest pro-climă în Sri Lanka (Reuters/D. Liyanawatte)

Protest pro-climă în Sri Lanka

Consiliera economică

“Atunci când viețile sunt puse în pericol, trebuie să luăm poziție.” (Damaris Yarcia, 43 de ani, Manila, Filipine)

“Dacă aș putea să iau acum o măsură pe loc ar fi interzicerea plasticului în producție. Gunoiul este aici o temă majoră, mai ales atunci când este aruncat în mare. Atunci când plouă, gunoiul blochează sistemul nostru de canalizare. Mi-am schimbat atitudinea față de aceste lucruri în urmă cu câțiva ani, după ce ne-a lovit un taifun. A fost o furtună violentă, în care mulți oameni au murit. Atunci când viețile sunt puse în pericol, trebuie să luăm poziție. Atunci când vedem doar gunoi pe stradă, tindem să trecem cu vederea. Dar când vezi la televizor cum sunt oamenii înghițiți de valuri, atunci aceste imagini te traumatizează. Ți se schimbă atitudinea față de aceste lucruri, le iei personal. Merg acum pentru prima oară la proteste. Este pentru mine un fel de protest personal. Nu contează pentru mine dacă vin oameni mulți sau puțini, contează să fie acolo oameni gata să ia poziție pentru convingerile lor.”

Furnizorul de legume

“Sunt multe fructe și legume pe care obișnuiam să le cultivăm în trecut, dar azi nu mai putem să o facem.” (Wessim Khiari, 25 de ani – Tunis, Tunisia)

“Lucrez împreună cu fermierii. Aceștia chiar suferă. Uneori nu avem strop de apă, alteori ne înecăm în ploi. Sunt multe fructe și legume pe care obișnuiam să le cultivăm în trecut, dar azi nu mai putem să o facem. Verile sunt mai lungi și mai fierbinți iar iarna nu mai este iarnă. În loc să recoltăm roșii timp de cinci luni pe an, acum le mai putem recolta doar două luni. Mulți fermieri nu pricep legătura dintre problemele lor și poluarea mediului înconjurător. Avem o industrie extrem de poluantă. Nu ajunge doar să ne schimbăm noi comportamentul sau să-i convingem pe oameni să respecte mai mult mediul înconjurător. Este nevoie de acțiune la nivel mai înalt. În aceste zile ne alegem un nou parlament și un nou congres, este deci acum ori niciodată pentru măsuri care să le arate politicienilor că vor pierde următoarele alegeri dacă nu acționează. Doar unul din cei 26 de candidați a abordat în campania electorală teme climatice.”

Agentul de securitate

“Există mulți oameni care spun că protestele nu schimbă nimic.” (Eduardo Dominguez, 21 de ani – Tuxtla Gutiérrez, Mexic)

“Trăim aici în sărăcie, suntem tot mai mulți, cu alimente tot mai puține. Schimbările climatice accentuează sărăcia, an de an este tot mai cald, tot mai multe specii sunt amenințate. Și la noi gunoiul este o temă majoră. Străzile sunt pline de gunoi. Care ajunge în final în râuri și apoi în mare. Nu prea există sprijin aici pentru protestul nostru. Unii au auzit de modificarea climei, dar nu s-a făcut mai nimic. Există mulți care spun că protestele nu schimbă nimic și că oricum murim cu toții până la urmă. Eu cred însă, când mă uit la Fridays for Future, că protestele aduc totuși ceva. Cu mult efort, lucrurile se pot schimba, chiar dacă trebuie acționat împotriva guvernului, responsabil în mare parte pentru actuala situație. În iulie anul acesta am protestat în premieră. Mă motivează cel mai tare nepoata mea de șase ani. Vreau ca ea să aibă parte de un viitor demn și să aibă aceleași șanse pe care le-am avut și eu.”

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?