spot_img
12 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăAnalizeGrupul de la Vişegrad: UE se implică excesiv în politicile noastre interne

Grupul de la Vişegrad: UE se implică excesiv în politicile noastre interne

-

Şefii de stat din Grupul de la Vişegrad (V4, format din Polonia, Republica Cehă, Ungaria şi Slovacia), în calitate de beneficiari ai solidarităţii Uniunii Europene şi de reprezentanţi ai societăţilor proeuropene, au ‘dreptul şi datoria’ de a discuta despre ceea ce ei consideră a fi lipsurile integrării europene contemporane, a declarat joi Krzysztof Szczerski, şeful de cabinet al preşedintelui polonez Andrzej Duda, transmite agenţia de presă PAP citată de Agerpres.

Oficialul polonez a făcut acest comentariu în contextul desfăşurării joi şi vineri, în Slovacia, a unui nou summit al V4.

- Advertisement -

”Unul dintre aceste lipsuri, pe care liderii celor patru ţări l-au evidenţiat, este interferenţa excesivă a instituţiilor europene în politica internă a statelor membre. De asemenea, ei au menţionat situaţia din Ungaria şi cea din Polonia drept exemple ale acestei interferenţe a instituţiilor europene”, a spus Szczerski.

Potrivit oficialului polonez, această interferenţă este de natură exterioară Tratatului UE şi face să existe o situaţie în care instituţiile europene îşi creează singure propriile competenţe.

- Advertisement -

”Este ceva care face ca Europa să-şi piardă fundamentul, pe care l-a avut la început, acela că orice se întâmplă în Europa se întâmplă cu acordul statelor, în numele naţiunilor europene şi cu respectarea alegerilor şi a opiniilor lor politice”, a accentuat Krzysztof Szczerski.

Unul dintre subiectele de dispută între Varşovia şi Comisia Europeană este controversata reformă a Curţii Supreme poloneze.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img