Guvernul german a recunoscut vineri că 32 dintre cei 50 de cetățeni afgani pe care autoritățile urmau să îi expulzeze în cursul acestei săptămâni au reușit să scape de repatriere, înșelând în diverse moduri vigilența polițiștilor, transmite AFP.

Doar 18 dintre afganii ce urmau să fie retrimiși în țara de origine în noaptea de miercuri spre joi au ajuns la bordul aeronavei cu destinația Kabul, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Tobias Plate.

Plate a explicat că în cazul a trei dintre imigranți justiția a revocat decizia de expulzare. Cinci afgani ce urmau să fie expulzați s-au refugiat în biserici sau au invocat în ultima clipă probleme grave de sănătate. În ce-i privește pe ceilalți 24, polițiștii le-au pierdut urma.

Cotidianul Bild descrie situația drept “un dezastru” și subliniază că cei 18 afgani pe care autoritățile au reușit, totuși, să îi expulzeze în noaptea de miercuri spre joi au fost păziți de 68 de polițiști, au avut la dispoziție doi medici și un interpret, iar cheltuielile pentru toate aceste aranjamente au fost de 100.000 de euro.

În baza unui acord semnat cu Afganistanul la finalul anului 2016, autoritățile germane îi repatriază la bordul unor curse charter pe imigranții afgani ale căror cereri de azil au fost respinse.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?