spot_img
11.5 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăEconomieHaos după anularea formularului 088

Haos după anularea formularului 088

-

Formularul 088 a fost eliminat, însă acum firmele au probleme mult mai mari pentru că nu mai există o procedură unitară de analiză pentru acordarea codului de TVA, iar ANAF nu are capacitatea necesară pentru o astfel de analiză, susține Angela Roșca, managing partner TaxHouse.

„Nu mai există formularul 088, dar acum e mai rău, pentru că fiecare cere ce vrea. Măcar cu 088 știam cu ce trebuie să ne ducem la Fisc, dar acum nu mai știm, pentru că fiecare Fisc are altă listă, care circulă informal. Ne-am bucurat degeaba. Eu, personal, nu m-am bucurat pentru că am muncit foarte mult să modificăm, să facem formularul mai digerabil pentru mediul de business onest, și, în sfârșit, când reușisem să ne apropiem de un deziderat, s-a anulat. Ne-am bucurat într-un fel, dar ne-am dat seama că am căzut într-o plasă și mai mare, că acum este mult mai greu. Acum lucrez la înregistrarea a două firme mari, cu interviuri la ANAF, în fața unor ghișee improprii, cu un personal care nu știe să întrebe, ș.a.m.d”, a explicat, joi, Angela Roșca, în cadrul unei conferințe pe teme de antreprenoriat.

- Advertisement -

Ea susține că nu contestă dreptul ANAF de a analiza capacitatea firmelor de a face afaceri, însă susține că instituția nu are personal pregătit în acest scop.

„Este un articol din Codul fiscal care dă dreptul ANAF să facă analiza capacității firmei de a face afaceri. Ar fi ideal ca ANAF să facă această analiză, dacă ar putea să o facă în mod real. Problema pragmatică este, de fapt, că nu o pot face pentru că nu au cu cine”, a mai spus consultantul citat.

- Advertisement -

Referitor la efectele aplicării formularului 088, Angela Roșca este de părere că acesta a dus la scăderea evaziunii fiscale, dar doar în zona micro, nu în ceea ce privește marea evaziune.

„Fiscul spune că au reușit să mai oprească din evaziunea pe care ei o percepeau în zona firmelor ascunse în spatele unor persoane care, de fapt, nu aveau bune intenții. Nu cred că a reușit să oprească marea evaziune, dar micro-evaziunea din TVA sau genul de evaziune de tip carusel. Probabil genul acesta s-a oprit, dar cu ce costuri pentru antreprenorii onești?”, a adăugat Roșca.

Pe de altă parte, ea susține că anul acesta se vor intensifica controalele fiscului la marile companii, în special pe zona de prețuri de transfer, dar și litigiile dintre companii și Fisc.

În altă ordine de idei. consultantul citat susține că, la jumătatea anului, s-ar putea să asistăm la introducerea impozitului progresiv. „S-ar putea, la jumătatea anului, să vedem un impozit progresiv. Este o discuție care se pune pe agenda fiecărui guvern de ani de zile, mai transparent sau mai puțin. Depinde de execuția bugetară, dar deja ianuarie nu arată bine”, a subliniat Angela Roșca.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img