E Kovesi perfecta, va veti intreba? Chiar nu a gresit cu nimic? Sigur ca nu e perfecta, sigur ca a gresit. Dar intr-o societate atit de imperfecta, era posibil sa-si faca altfel meseria?, scrie într-un comentariu pe HotNews Cristian Pantazi, redactorul șef al portalului online considerat principalul mijloc de propagandă al DNA.

“Neimplicarea procurorului-şef în identificarea şi eliminarea comportamentelor abuzive presupuse a fi comise de către procurori. Mă refer la faptul concret că spaţiul public a fost plin şi este plin de presupuse abuzuri ale procurorului sau fost procuror Negulescu. El a fost lăudat, apreciat, el şi unitatea din care face parte, în loc să fie luate măsuri de verificare, dacă e adevărat sau nu e adevărat”, a declarat Tudorel Toader în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată la Ministerul Justiţiei.

El a făcut referire şi la “falsificarea” unor interceptări, precizând că transcriptul diferă de înregistrare.

“În al 18-lea rând, falsificarea transcrierii unor convorbiri telefonice. Înregistrarea are un conţinut, transcriptul are un alt conţinut. Am aici notate multe hotărâri judecătoreşti prin care instanţa a statuat neconcordanţa dintre ce se aude şi ce se vede, între înregistrare şi transcriere, motiv pentru care cauza a fost trimisă înapoi la urmărire penală, iar dacă dumneavoastră nu vi se pare grav aşa ceva, aflaţi că mie mi se pare a fi foarte grav”, a afirmat Toader.

Tudorel Toader a dat exemplul dosarului “Microsoft” când a vorbit despre “tergiversarea soluţionării unor cauze”.

“Subtitlul este acesta: ‘Tergiversarea soluţionării unor cauze’. Curtea Europeană şi Codul nostru de procedură penală prevăd soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. Ce înseamnă termenul rezonabil? Dezvoltă doctrina şi jurisprudenţa. În tot cazul, termenul rezonabil este mai mic decât termenul de prescripţie a răspunderii penale. Am avut un caz recent, pe care n-ai cum să-l uiţi, să-l laşi în nelucrare, cu Microsoftul, cu sute de milioane de euro, lăsat atâţia ani în nelucrare, încât a trecut demult termenul rezonabil, a trecut şi termenul de prescripţie a răspunderii penale, ceea ce este, în opinia mea, absolut inadmisibil”, a subliniat ministrul Justiţiei.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?