spot_img
13.2 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăEconomieAgriculturaImpozitare masivă a cărnii?

Impozitare masivă a cărnii?

-

Iată tema unei intense dezbateri în presa europeană, după ce experți în agricultură  socialiști și verzi din Germania precum și Societatea pentru protecția animalelor au susținut o creștere a TVA pentru carne, de la 7%, la 19%, transmite Radio France Internationale.

RELATAREA RADIO FRANCE:

- Advertisement -

Politicile ar trebui să recompenseze IMM-urile, nu operațiunile industriale”, crede publicația Tagesschau. ”Fondurile ar trebui utilizate pentru subvenționarea unei agriculturi durabile. Azi, cu cât un operator are mai multe hectare, cu atât mai multe subvenții primește. Este un viciu al sistemului…. Ar trebui să se încurajeze mult mai mult în prezent o agricultură ecologică. Aceasta ar reduce producția de carne. Dacă cererea ar rămâne neschimbată, această carne ar fi mai scumpă, dar nu ar fi subvenționată din start. Este o schimbare necesară„, crede publicația germană, citată de Eurotopics.

Tot în Germania, Deutsche Welle atrage atenția că orice schimbare în domeniu va fi dificilă:

- Advertisement -

Germania este o ţară a cărnii, chiar dacă numărul vegetarienilor creşte continuu. Cu câţiva ani în urmă, ecologiştii au fost nevoiți să ia cu amar act de asta, când au propus, într-o campanie electorală, introducerea unei zile pe săptămână în care să nu se servească produse de carne în grădiniţe şi cantinele publice. O singură zi pe săptămână fără carne! Şi asta i-a costat pe ecologişti pierderea a nenumărate voturi. De atunci, ecologiştii s-au jurat că nu vor mai face această greşeală”.

În Franța, Libération este de părere că obiceiurile alimentare trebuie schimbate:

Cu cât timpul trece, cu atât se acumulează mai multe rapoarte alarmiste și cu atât ne dăm seama că viitorul nostru depinde de o schimbare reală a societății. Nu este vorba doar de a lua bicicleta în loc de mașină sau trenul în loc de avion, ci de a ne regândi viața de zi cu zi în care mâncarea are un loc proeminent. Să acordăm prioritate lanțurilor scurte, să favorizăm legumele și fructele de sezon, pentru a ne reconecta cu anotimpurile și cu mediul, ceea ce nu ne poate face rău”.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img