spot_img
24.3 C
București
marți, aprilie 16, 2024
AcasăDezvaluiriÎncrengăturile libanezilor care ar fi căpușat CFR Marfă: O sponsorizare uitată pentru...

Încrengăturile libanezilor care ar fi căpușat CFR Marfă: O sponsorizare uitată pentru Abu Nidal

-

Compania Remat SA Călăraşi, care a cumpărat 2.450 de vagoane casate de la CFR Marfă la un preţ considerat subevaluat de către procurorii DIICOT, este controlată de grupul libanezului Tawil Abbas şi a fost implicată într-un scandal în vara anului 2015, când politiştii descoperise indicii că firma s-ar fi aprovizionat cu fier de la mai multe persoane fizice şi firme fără documente legale şi ar fi înregistrat achiziţii fictive în valoare de 59 milioane euro. Compania Remat SA Călăraşi este deţinută în acte de firma libaneză Tawil Group SAL Holding, cu sediul în Beirut, scrie Ziarul de Iași.

Bătălia pe piața fierului vechi din România se dă între  Scholz din Germania, Müller-Guttenbrunn (Austria) şi Tawil (Liban).

- Advertisement -

Interesante sunt conexiunile libanezilor de la REMAT.

Mai multe persoane au fost reținute miercuri noaptea la Timișoara.

- Advertisement -

Potrivit datelor de pe site-ul companiei, Tawil Group este un grup de firme cu capital integral privat şi este condus şi coordonat de familia Tawil încă din anul 1964. Obiectul principal de activitate este colectarea şi valorificarea deşeurilor feroase şi neferoase. De-a lungul timpului, acest grup de firme a reuşit să îşi extindă afacerea, ajungand în prezent să opereze în 25 de ţări. Administratorul judiciar, preşedintele consiliului de administraţie şi directorul general al companiei Remat SA Călăraşi este Ion Găbreanu, în vârstă de 62 de ani. Alţi membri ai consiliului de administraţie ai companie mai sunt Ana Elena şi Ioan Pura.

Tawil Group, aşa cum reiese din prezentarea postată pe site-ul companiei, este un grup de firme cu capital integral privat condus şi coordonat de familia libaneză Tawil încă din anul 1964. Obiectul principal de activitate este colectarea si valorificarea deseurilor feroase şi neferoase. De-a lungul timpului, acest grup de firme a reuşit să îşi extindă afacerea ajungȃnd în prezent să opereze în 25 de ţări şi să deţină locaţii în peste 8 ţări care ajută la o bună funcţionare a acestui domeniu de activitate. Grupul de firme deţine în portofoliu afaceri în aproape toată România: Remat Prahova, Remat Călăraşi, Tawil Metal Recycling Deva, dar şi mai multe complexe industriale: Almet Năvodari, Pheornix Medgidia, Arosda Industries( firmele produc aliaje de aluminiu şi producţia de construcţii metalice).

Frații Tawil, proprietarii grupului Metalrom, au dobindit cu concursul PSD monopolul reciclarii fierului vechi. Zouhair Tawil si ai sai au impinzit tara de REMAT-uri, au taiat sute de mii de tone de fier vechi, au exportat vapoare intregi si au preluat controlul Asociatiei Recuperatorilor si Reciclatorilor din Romania (condusa de fostul functionar al Ministerului Industriilor Michaela Dorobantu, apropiata fostului ministru PSD Dan Ion Popescu) astfel ca, dupa ce ca au taiat si vindut vestigiile avutiei nationale, au mai primit si beneficiile europene cuvenite depoluatorilor.

Libanezii contribuit în 2009 la alegerile prezidențiale pe ambii candidați, Traian Băsescu și Mircea Geoană. Una dintre firmele deţinute de holdingul libanez, Remat Călăraşi, a dat 3000 de lei (750 de euro) pentru PDL şi alţi 10.000 de lei (2.500 de euro) către PSD. Oficial.

Zouhair Tawil, Nassar Nassar (soțul actualului deputat PSD, Rodica Nassar), Liga Arabilor Sirieni si Ambasada Statului Palestina au sponsorizat o deplasare a unor jurnaliști din Radio Televiziunea Română (foto) în 2001 în Siria și Liban. Jurnaliștii au fost duși la Fouad Abu Nidal, liderul Fatah din Beirut si Sultan Abu Alainen, seful taberelor si sef al spionajului palestinian. Nidal a fost ucis în 2002.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img