spot_img
21.4 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăDezvaluiriInformaţie bombă despre teroriştii din Paris

Informaţie bombă despre teroriştii din Paris

-

O informaţie bombă despre teroriştii de la Paris a fost publicată sâmbătă la prânz de săptămânalul francez L Express. Potrivit sursei citate, Cherif şi Saïd Kouachi au fost în anul 2011 în Yemen, momentul în care se antrenează sub steagul Al Qaida. Informaţia bombă este că atunci Cherif SE AFLA SUB CONTROL JUDICIAR în urma datelor strânse de justiţia franceză care indicau că acesta face parte dintr-un grup terorist.
express
Controlul judiciar conform dreptului francez este definit prin legea adoptată în 17 iulie 1970. Articolul 130 prevede că cel pus sub control judicar nu poate depăşi zona stabilită de judecător, nu poate absenta de la domiciliu şi trebuie să informeze judecătorul despre toate deplasările sale. Încălcarea acestor reguli duce la punerea sub arest. Dar Cherif şi fratele său au plecat mai întîi în Oman şi mai apoi în Yemen, unde au fost instruiţi de Al Qaeda. Au lipsit câteva luni din Franţa, dar nimeni nu s-a sesizat. Nici serviciile secrete, nici politistul în faţa căruia Cherif trebuia să se prezinte săptămânal.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img