spot_img
8.2 C
București
joi, aprilie 18, 2024
AcasăDezvaluiriÎnșelătoarele aparențe politice românești și rolul serviciilor secrete străine

Înșelătoarele aparențe politice românești și rolul serviciilor secrete străine

-

Comentariu de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare inpolitics.ro

Aparent, lucrurile stau minunat pentru șeful statului și al său partid, PNL. Primul e creditat cu șansa cea mai mare la prezidențiale, conduce detașat în sondaje, al doilea cam la fel. Doar aparent. Privind lucrurile mai la rece, devine tot mai limpede că Iohannis și PNL sunt prinși într-un veritabil clește, de colosul PSD dintr-o parte, de gruparea USR-Cioloș, din cealaltă. Totul asezonat cu o mare parte din media momentului, social-democrații controlînd televiziunile de știri, iar useriștii – prin sforarii lor – parte din presa on-line. Acea presă din care, cea mai mare parte, cînta pe vremuri în corul iohannist.De facto, Iohannis se află în cel mai greu moment posibil: partidul său nu stă bine deloc în lumea reală, are un concurent serios dinspre dreapta, Dacian Cioloș, are probleme pe subiectul Laura Kovesi, cea pe care a demis-o la cererea guvernanților, are probleme mari cu referendumul pe justiție, fiind criticat chiar și de susținători ai lui, are probleme de-a dreptul uriașe, de-a dreptul, pe subiectul Augustin Lazăr. Președintele lasă în acest moment impresia unei bărci care ia apă prin toate găurile.
Eforturile – nu foarte susținute, ce-i drept – de a aduce dreapta la un loc au eșuat.
La europarlamentare se anunță o prezență extrem de scăzută, ceea ce va avantaja foarte mult PSD și va crea probleme PNL.
Un scor prost al PNL și un eventual loc trei, după USR-PLUS, i-ar încheia visul prezidențial de 10 ani lui Iohannis.
Cît despre liberali, ei se confruntă cu o problemă majoră pe care nu par să o conștientizeze. Ba chiar sunt fericiți că o au. Atrăgeam atenția, anul trecut, în decembrie, asupra unui fenomen extrem de misterios care e benefic, la o analiză superficială, partidului lui Orban, dar care îl îngroapă, de fapt.
Remarcam, astfel, că de luni bune, există un institut de sondare, IMAS, care primește la fiecare cîteva săptămîni comenzi de sondaje naționale din partea acelorași clienți: Europa FM și USR.
Ce mai arătam cu acel prilej:

- Advertisement -

”Două lucruri au în comun sondajele IMAS din ultima vreme, în afara faptului că sunt comandate de micul USR: prezintă un tadem, USR-MRÎ tot mai puternic, plasat mai mereu la egalitate cu PNL, și relevă un PNL bine poziționat în ceafa PSD.
Mai recent, chiar în fața acestuia.
Pentru USR și MRÎ, umflarea procentelor proprii în sondaje nu are ce să strice, la urma-urmei, partidul lui Cioloș era măsurat în cercetări fără ca măcar să existe. Din contră, efectul e benefic, pentru că opinia publică e obișnuită treptat cu ideea noului tandem.
Pentru PNL, însă, partid puternic și cu mare potențial, dar aflat într-o profundă criză de leadership, efectele umflării în sondaje pot fi devastatoare.
Pentru că principala consecință e înnăbușirea oricărei tentative de reformă internă, atît de necesară; de ce ai repara ceva care merge atît de bine?
Se vede cu ochiul liber și o spun chiar susținătorii partidului Brătienilor că PNL are probleme serioase, pe multiple planuri, demersul de-a dreptul caricatural privind ultima moțiune de cenzură fiind doar una dintre dovezi.
Adormirea PNL prin sondaje exagerat de optimiste nici nu e o strategie nouă.
E fals, bunăoară, că liberalii s-ar afla pentru prima dată în fața PSD. O situație similară a fost prezentată la jumătatea lunii iulie, într-un sondaj – ați ghicit- realizat de IMAS, care prezenta PNL cu 29,2% față de PSD, cu doar 28,4%.”

Legat de ultima frază, e de remarcat că teza situării ”în premieră” a PNL în fața PSD e vehiculată aproape la fiecare sondaj IMAS, ceea ce spune multe.
Din decembrie pînă acum, sondaje similare nu au contenit, marcînd creșterea necontenită a PNL și, ceva mai ponderată, a alianței USR-PLUS. Azi, am primit din nou o cercetare IMAS, evident, la comanda aceleiași Europa FM. Și o nouă confirmare a parcursului glorios al PNL: de acum, deja se distanțează zdravăn de PSD, care ar fi ajuns la doar 21%, în timp ce partidul lui Orban e la peste 25%. USR-PLUS sunt la cota 17%, ceea ce nu e rău deloc pentru două partide tinere.Marea întrebare: știind că nicăieri mai mult decît în sondajele mioritice se verifică regula ”cine plătește comandă muzica”, dovada și aici, de ce sondaje comandate de adversarii direcți ai PNL, alianța USR-PLUS, ori de organe de presă extrem de devotate lui Cioloș și Kovesi, ar scoate PNL la un scor atît de optimist – pe măsură ce se apropie alegerile – că nu îl cred nici proprii membri?
Răspunsul e simplu: în opinia noastră, liberalilor li se pregătește cu viclenie groapa post-electorală.Informații de culise acreditează de mai multă vreme faptul că PNL, în condițiile absenteismului la vot care se conturează, se vor plasa foarte probabil în jurul cifrei de 20%, adică 8 europarlamentari. Ceea ce nu e prea strălucit, dar tot e mai bine decît cele 15 procente luate acum cinci ani.În aceste condiții, faptul că sondajele de acum ale USR împing sistematic PNL spre cote tot mai înalte, sărind uneori de 30% și depășind, iată, categoric rivalul pesedist, creează artificial un orizont de așteptare foarte mare, mult peste realitate.
Ceea ce va determina, implicit, impresia de dezastru la vot dacă liberalii vor lua procentele care se vehiculează în partid. Aceeași impresie care s-a produs și în 2016, cînd sondaje similare dădeau PNL în fața PSD și cu tendință de creștere, nu mult înaintea scrutinului, dar votul a consemnat o diferență în avantajul PSD de cca.8 procente raportat la respectivul sondaj.La fel de optimiste au fost sondajele și la parlamentarele din decembrie, unde PNL a fost zdrobit, efectiv, de PSD. La finele lunii septembrie, Agenția de Rating Politic dădea PSD la cota 38%, iar PNL la 30%. PSD a luat, însă, 45%, iar PNL cca.20%.
Această diferența uriașă între ce dăduseră sondajele și ce relevase votul accentua dramatic impresia de eșec catastrofal al liberalilor.La cum se prezintă lucrurile, sunt semne că se va întîmpla același lucru și acum.
PNL nu doar că își dispută vehement același electorat cu USR-PLUS, dar se confruntă și cu tensiuni interne majore și cu o imagine profund afectată de importul de candidați.
Și totuși, sondajele perfide îl urcă tot mai sus. Îl urcă, pentru a putea să cadă cît mai de sus, după o schemă deja tradițională.Căderea PNL va fi, automat, și căderea lui Iohannis. Va străluci, în schimb, noua stea a politicii, alianța 2020, al cărei scor nu va diferi prea mult, probabil, de cel din sondaje, ceea ce va întări imaginea de partid serios și de viitor.
În marile perioade electorale, mai nimic nu e întîmplător, de la documentele autentice și teribile despre Lazăr găsite fix în buza campaniei, după 30 de ani de stat la dospit, la neobișnuita și neexplicabila ascensiune a liberalilor în sondaje. Mare mirare n-ar fi să aflăm cîndva că și operațiunea referendum a fost tot o capcană în care a fost împins controlat Iohannis.Poate, mai înainte de a jubila pe marginea sondajelor, PNL ar trebui să se gîndească mai serios la conexiunile atît de des invocate între partidele lui Barna și Cioloș și serviciile secrete, la fel ca și între aceleași servicii și institutele de sondare ori anumite organe de presă care cîntă dulce, precum sirenele, doar pentru a te naufragia la momentul potrivit.
Sunt tot mai multe semne că asistăm la o operațiune abilă de eliminare din schemă a lui Klaus Iohannis înaintea prezidențialelor, greu de crezut că fără amestecul unor servicii străine; cît de scump va costa, însă, această operațiune și ultimul partid istoric rămas în picioare ar putea fi adevărata întrebare a momentului.

- Advertisement -

Distribuie:   

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img