spot_img
5.4 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasămareIoan Rus: Am să cer eventual primului ministru să îmi accepte demisia/...

Ioan Rus: Am să cer eventual primului ministru să îmi accepte demisia/ UPDATE, 15.30: Rus este la sediul Guvernului, urmează o discuție cu premierul

-

După declaraţiile pe care le-a făcut la un post de televiziune jignind românii plecaţi peste hotare, ministrul Ioan Rus a susţinut în direct la Antena 3 că îi va cere premierului să îi accepte demisia. 

UPDATE: 15.21. „Mă gândesc la o eventuală demisie. Nu am discutat încă cu premierul, dar va fi o decizie personala. referitor la declarații, mi-am cerut deja scuze de la cei pe care i-am jignit „, a declarat pentru EVZ Ioan Rus. 

- Advertisement -

UPDATE: 15.30: Ioan Rus a ajuns la sediul Guvernului. Urmeaza sa aiba o discutie cu premierul Victor Ponta.

„Pentru cei care s-au simţit jigniţi de treaba asta îmi cer scuze. A fost nefericită formularea. Absolut nefericită…Nu am etichetat pe nimeni. Declaraţia mea a fost în sens pozitiv. ” a spus Rus.

- Advertisement -

Întrebat „cine sunt curvele şi cine sunt golanii” la care s-a referit aseară, Rus a explicat: „Uni dintre cei care au rămas acasă şi pe care îi vedem şi la televizor în situaţii dramatice.”

A spus că vrea să îşi depună demisia, dar nu ştie când. „Eu am de rezolvat câteva chestiuni şi am să cer eventual chiar primului ministru să îmi accepte demisia. Ce să zic altceva…Deci eu am făcut o declaraţie în sens pozitiv. Dacă a ieşit prost sau foarte prost, pentru toţi cei care se simt jigniţi îmi cer scuze. De aici încolo să vedem ce e de făcut. ” 

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a declarat, la o emisiune la Digi 24, în contextul în care vorbea despre românii din străinătate şi despre cât câştigă aceştia muncind în construcţii, de exemplu, cu un salariu de 1.500 de euro, că ”de banii ăştia copiii se fac golani acasă, iar nevasta curvă”, transmite Mediafax.

”România are trei milioane de oameni, să zicem, din forţa activă, în acest moment, în occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betonişti, fierari şi aşa mai departe. Lucrează în construcţii, autostrăzi, prin Europa. Au poate 1.500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia, copiii se fac golani acasă şi nevasta curvă. De 700 de euro vin acasă jumătate”, a declarat Ioan Rus, miercuri seară, la o emisiune a postului Digi 24.

Într-un comunicat, Rus şi-a cerut scuze „dacă prin formularea aleasă” a jignit pe cineva. „Îmi cer scuze dacă prin formularea aleasă am jignit pe cineva, dar intenţiile mele au fost de a semnala o situaţie gravă cu care se confruntă multe familii de români, fără să-i jignesc, ci chiar compătimindu-i. Am făcut referire la destrămarea familiilor şi la copiii lăsaţi în grija bunicilor ori a altor rude, ca urmare a faptului că părinţii lor au plecat să muncească în alte ţări în speranţa de a-şi construi un trai mai bun. Nu am dorit să aduc în niciun fel atingere demnităţii vreunei persoane prin acele declaraţii, ci doar să atrag atenţia asupra preţului mare pe care-l plătesc mii de români care au ales să plece să muncească în străinătate”, susţinea ministrul în comunicatul transmis prin Biroul de presă al Ministerului Transporturilor.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img