spot_img
10.8 C
București
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăDezvaluiriIohannis, agentul electoral al PSD

Iohannis, agentul electoral al PSD

-

“Şi dacă ne uităm la elementele manipulării vom descoperi că ceva e în neregulă cu Cotroceniul. Deci dl. Klaus Iohannis a ieşit şi a zis în legătură cu cele două secţii, da? Păi pe ce se baza? A scris o useristă pe Facebook sau nu ştiu unde că ştie ea…(…) Tu eşti şeful statului, nu poţi să ieşi şi să te înfoi acolo şi să spui PSD vrea să dea mâine ordonanţă de urgenţă. (…) Acolo la Cotroceni e ceva în neregulă, nu te poţi baza pe titluri care cer click-uri. Cred că consilierii preşedintelui, ca şi preşedintele, au un sindrom numit USR. Deci ei tot ce fac, şi cei de la PNL, nu se mai gândesc la tot electoratul, care e mare, uriaş, inclusive nehotărâţi, ei se gândesc numai la electoratul USR a lui Dacian Cioloş. Aoleu, electoratul USR e deja excitat că ei vor face două secţii prin ordonanţă de urgenţă. Dacă ne gândim la ce s-a întâmplat după, e ceva în neregulă. Era limpede că PSD nu avea de gând să de OUG nici cu referendumul şi nici cu Codurile penale”, a susţinut Ion Cristoiu în interviul săptămânal pentru Mediafax.

Jurnalistul a arătat că prin acest comportament şeful statului nu a făcut altceva decât să contribuie la campania electorală a lui Liviu Dragnea, avertizând că pe viitor, dacă nu va fi atent, va fi folosit ca agent electoral al PSD. “Deci din punctul acesta de vedere nu a făcut altceva, nu ştiu, voit sau nevoit, decât să ridice orizontul de aşteptare în legătură cu intervenţia, cu conferinţa de presă a lui Liviu Dragnea şi a contribuit la campania electorală a lui Liviu Dragnea. Dacă nu era intervenţia lui, nu se uita atâta lume. (…) Deci până la urmă se pare că dl Klaus Iohannis, dacă nu este atent, va fi folosit ca un fel de agent electoral al PSD”, a conchis Ion Cristoiu.

- Advertisement -

Preşedintele Kaus Iohannis a declarat joi că referendumul va fi convocat pe data de 26 mai, iar emiterea unui ordonanţe de urgenţă în domeniu Justiţiei este ilegitimă. „De ce vă este frică de referendum domnilor pesedişti? În loc să ameninţaţi că faceţi secţii separate pentru alegeri şi pentru votul la referendum. Încetaţi şi întoarceţi-vă către români”, a mai spus Iohannis.

Liviu Dragnea a declarat joi, că nu comentează ”toate prostiile” ale preşedintelui, ci doar pe cele ”prin care se dovedeşte foarte clar cum mai calcă în picioare Constituţia”. El a mai spus că Iohannis inventează lucruri pentru a lăsa impresia că îi e cuiva frică de referendum.

- Advertisement -

Emisiunea “Gândurile lui Cristoiu” va fi difuzată duminică, 31 martie 2019, de la ora 17:00 pe Mediafax şi Gandul.info.



spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img