Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că nu este “nicio tragedie” că CCR a invalidat unele soluţii de modificare a Legii fundamentale propuse de partide după referendumul din 26 mai, arătând că formaţiunile politice vor trebui să vină cu alte variante de modificare a legislaţiei.

“Curtea Constituţională a validat încă de luna trecută rezultatele referendumului, fapt care face ca acest demers, insistent cerut de societate, să fie unul corect şi pe deplin constituţional. Repet, Curtea a validat referendumul. Este datoria partidelor parlamentare de a găsi forma cea mai potrivită prin care să transpună în legislaţie opţiunea cetăţenilor. Partidele politice au venit cu anumite variante de modificare a Constituţiei, iar unele soluţii au fost declarate neconstituţionale. Opozanţii statului de drept şi ai justiţiei independente, care deloc întâmplător sunt şi aprigi susţinători ai amnistiei şi graţierii pentru corupţi, au găsit imediat prilejul de a încerca să deturneze sensul deciziei CCR. Cele mai multe dintre soluţiile cuprinse în proiectele înaintate către Curte au trecut testul constituţional, aşa că îşi vor urma mai departe cursul firesc. Nu este nicio tragedie că anumite propuneri din proiectele de modificare a Constituţiei au fost invalidate de Curte, aşa cum au clamat unele voci în spaţiul public. Pur şi simplu, partidele vor trebui să vină acum cu alte variante de schimbare a legislaţiei, care să conducă la acelaşi rezultat: transpunerea cât mai urgentă în lege a voinţei populare. Decizia CCR nu schimbă cu nimic realitatea: după votul din 26 mai, Parlamentul nu va mai putea niciodată să legifereze amnistia şi graţierea corupţilor pentru că ar încălca flagrant voinţa poporului, exprimată categoric şi în mod democratic la referendum. Este un principiu stabilit tot de CCR”, a spus şeful statului.

El a afirmat că voinţa poporului exprimată la referendum trebuie respectată în mod obligatoriu.

“În urmă cu câteva zile, Curtea Constituţională a stabilit că nu este nevoie de modificarea Constituţiei pentru a interzice amnistia şi graţierea corupţilor. În referendumul convocat în 26 mai eu nu am întrebat cetăţenii dacă această interdicţie trebuie instituită în Legea fundamentală. Pentru implementarea rezultatelor referendumului este nevoie în primul rând de voinţă politică pentru ca acest lucru să se întâmple. Acordul politic pe care l-am iniţiat devine cu atât mai important şi necesar, tocmai pentru că reprezintă acea garanţie bazată pe angajamentul şi responsabilitatea că oamenii politici înţeleg că trebuie să respecte vocea poporului. Voinţa politică a PSD de a-i proteja exclusiv pe corupţi, invalidată la referendum, este cea care a generat amputarea legislaţiei penale şi a legilor justiţiei şi de aceea o voinţă politică pusă în slujba intereselor cetăţenilor este cea care poate să transpună în legislaţie acest referendum. Voinţa cetăţenilor, exprimată în mod categoric şi fără echivoc de 6,4 milioane de români prin votul “DA” dat pe 26 mai, trebuie respectată în mod obligatoriu. Acest lucru este incontestabil”, a subliniat şeful statului.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?