Comentariu de Bogdan Tiberiu Iacob (preluare Inpolitics)
Intenționat sau nu, Liviu Dragnea – și mai mult ca sigur consultanții săi israelieni – i-au plasat o capcană uriașă lui Klaus Iohannis prin scandalul mutării ambasadei la Ierusalim. Una care a funcționat, pentru că l-a obligat pe președintele român să pună capăt jocului duplicitar de pînă acum, în plan extern, și să se plaseze în mod ferm de o anume parte, sigur nu cea americană. O ”demascare” ale cărei consecințe pot deveni imprevizibile în viitor și cu posibilă bătaie la alegerile de anul viitor.
Să o luăm metodic.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, lider al PSD, a anunţat ieri că Guvernul a adoptat un memorandum prin care se decide începerea procedurilor pentru mutarea efectivă a Ambasadei din Israel, de la Tel Aviv, la Ierusalim.
Premierul Viorica Dăncilă a confirmat azi știrea, precizând că se vor purta discuţii cu toate instituţiile, inclusiv cu preşedintele Klaus Iohannis.
Preşedintele, în schimb, declară nervos că nu a fost informat sau consultat cu privire la o posibilă mutare și subliniază că un astfel de demers nu se poate face decât în urma unei analize de profunzime, care să ia în considerare toate consecinţele şi implicaţiile politice externe ale acestuia, şi că “în această etapă” ar reprezenta “o încălcare a dreptului internaţional relevant”.
De acum, oștile stau față-n față, pentru că miza e ridicată și drumul înapoi greu spre imposibil de parcurs.
Liviu Dragnea merită pe drept cuvînt reproșul că guvernul său a luat un asemenea demers pe cont propriu, ignorînd nepermis rolul președintelui.
Instituțional, el are de pierdut, din acest punct de vedere.
Din restul punctelor, însă, are de cîștigat.
Tocmai asta va face, probabil, bătălia extrem de dură și de interesant de urmărit.
Inițiativa guvernului, să o spunem din capul locului, l-a pus pe Iohannis într-o poziție fără echivoc: de partea unor forțe precum Germania și Rusia, adversare înfocate ale ideii de capitală israeliană la Ierusalim, și pe poziții adverse cu SUA.
Recunoașterea Ierusalimului drept capitală a statului evreu a fost decisă de statul american încă din 1995, dar aplicarea efectivă s-a tot amînat, din motive obiective ori ținînd de lipsa de fermitate a unor lideri de la Casa Albă.
Trump a promis în campanie că va transpune decizia în viață, iar acum nu face decît să-și respecte cuvîntul dat.
A se poziționa acum împotriva unui punct de-a dreptul incendiar de pe agenda liderului american, în condițiile în care România are cel mai solid parteneriat strategic cu SUA e funest pentru Iohannis.
Atacat, oricum, din toate părțile pentru alte decizii, e sigur că Trump ar fi apreciat orice ajutor venit în această chestiune. Să fii trădat de un mare partener strategic nu e chiar reconfortant.
În plus, trebuie să amintim că o alianță solidă nu e relevată de discursuri sforăitoare, precum cel de ieri în care Iohannis decreta că își dorește mai mulți soldați americani în țara noastră; ea se verifică în momente dificile și care implică și riscuri.
Klaus Iohannis a arătat azi că mult mai aproape decît cămașa americană îi e cea germană, țară care se opune vehement capitalei la Ierusalim. Iar dacă asta e poziția Germaniei, o droaie de alte țări europene se încolonează, cuminți, în spatele ei.
Mai grav, comunicatul oficial al președinției susține că “În această etapă, relocarea Ambasadei României în Ierusalim ar reprezenta o încălcare a dreptului internaţional relevant”.
Ceea ce nu e altceva decît o acuzație indirectă, dar explicită și gravă, la adresa SUA de încălcare a dreptului internațional.
Nici nu mai amintim ostilitatea pe care președintele român și-a produs-o, de azi, în Israel, stat cu o mare influență la nivel mondial, totuși.
Un alt punct unde Dragnea cîștigă e naționalismul: stabilirea unei relații diplomartice și plasarea unei ambasade e o treabă strict între două state, nu e necesar acordul restului continentului. Nici Germania nu a cerut aprobarea Israelului cînd și-a mutat ambasada de la Bonn la Berlin, ca să nu mai vorbim că statul german e cam printre ultimii care ar avea căderea să se pronunțe în ce privește treburile evreiești.
Or, pentru prima dată după multă vreme, România lasă impresia că se pronunță curajos și are o poziție proprie, fie și contra curentului, într-o chestiune internațională majoră.
Asemenea decizii ne-au cam lipsit în ultimii 30 de ani, nici nu e de mirare că mulți români, nu neapărat nostalgici comuniști, își amintesc că România comunistă a fost printre primele țări care au recunoscut oficial noul stat israelian, în 1948, că Ceaușescu a avut curajul să denunțe momentul Praga 1968 ori să antameze discuții prietenești cu americanii în plin război rece, peste capul sovieticilor.
În clipa de față, în presa europeană explodează pozițiile liderilor de la Bruxelles, care declară, iritați, că mutarea capitalei la Ierusalim încalcă rezoluțiile ONU etc.
De parcă încălcarea respectivelor rezoluții nu ar fi sportul internațional nr.1, în diplomație, de decenii.
E sigur că bombardarea Siriei de către Franța, Anglia și SUA a fost profund în spiritul rezoluțiilor ONU.
Ca și anexarea Crimeei de către Rusia ori altele.
În 1956, oare ce rezoluții erau încălcate, ca să luăm un exemplu banal, cînd Marea Britanie și Franța cooptau pe șest Israelul în tentativa de anihiliare a naționalizării Canalului Suez de către Egipt?
Dincolo de toate aceste considerații mai există un aspect extrem de important al problemei, valabil nu doar în cazul României, dar ne vom referi strict la ea: ipocrizia.
Se vorbește depsre faptul că ambasada noastră în Israel trebuie să rămînă la Tel Aviv pînă la clarificarea problemei palestiniene.
În fapt, toate acțiunile politice externe ale țării noastre cu Israelul s-au derulat și se derulează la Ierusalim.
Acordul între România şi Statul Israel în domeniul securităţii sociale, s-a semnat la Ierusalim, la fel și Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Statului Israel pentru promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor.
Ca și Acordul privind cooperarea în domeniul cercetării şi dezvoltării tehnologice şi industriale, ori noul Acord de cooperare economică şi tehnică, care înlocuieşte vechile acorduri de cooperare economică, schimburi comerciale şi de plăţi. Ori Convenţia pentru evitarea dublei impuneri şi a evaziunii fiscale.
Tot la Ierusalim au avut loc ședințele comune ale guvernelor României și Israelului, iar vizitele înalților oficiali români, precum cea a premierului Grindeanu, de anul trecut, tot aici au loc.
Mutarea ambasadelor unor state la Ierusalim va crea o breșă în Europa, deja existînd un număr de țări care negociază în secret cu Israelul, potrivit premierului Netanyahu.
O breșă care va agita și mai mult apele politicii europene, și așa tulburi.
Nu știm cînd va începe efectiv marea translație a unor asemenea ambasade de la Tel Aviv la Ierusalim; nici măcar dacă, finalmente, România se va regăsi printre ele.
Un lucru e cert: din cauza manevrei pesediste – care, repetăm, nu e musai să fi fost intenționată – de azi, prin lipsa de tact și prin poziționarea de-a dreptul agresivă, Klaus Iohannis a intrat pe lista (foarte) neagră a Washingtonului.
Un gest care l-ar putea costa scump, pe el și întreaga sa echipă de susținători, în alegerile prezidențiale de anul viitor.
cob (preluare Inpolitics)
- Advertisement -
