spot_img
10 C
București
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăAnalizeIon Cristoiu: Trei dintre membrii echipei lui Băsescu au fost stîlpii Conspirației...

Ion Cristoiu: Trei dintre membrii echipei lui Băsescu au fost stîlpii Conspirației care l-a făcut președinte pe Iohannis, ceilalți trei cu Ponta

-

În urma declarațiilor pe care fostul președinte al țării le-a făcut în emisiune lui Sabin Orcan de la B1 TV, Ion Cristoiu notează pe blogul personal că „Traian Băsescu i-a apărat în premieră pe Alina Bica și pe Horia Georgescu. Cam târziu, dar vorba aia, Mai bine mai târziu decît niciodată. Cine a urmărit controversa dintre mine și Rareș Bogdan de joia trecută, la Jocuri de putere de la Realitatea Tv, va fi observat credința mea că Alina Bica și Horia Georgescu, ca și Elena Udrea, de altfel, sunt victimele unei răfuieli politico-mafiote, pentru putere, bani, teritoriu, presă, de după plecarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni”, transmite b1.ro.

În același timp, Cristoiu ține să menționeze că atunci „când vine vorba de DNA, Apostolii cu sau fără epoleți ai Binomului SRI-DNA, se grăbesc să zdrăngăne că noi, jurnaliștii, n-avem voie să ne pronunțăm despre anchetele desfășurate de procurori”, astfel că subliniază faptul că „până la urmă, ancheta unui procuror nu diferă prea mult de ancheta unui jurnalist de investigație”.

- Advertisement -

„Las la o parte că după decembrie 1989, cu mici excepții, procurorii pe care i-am cunoscut erau fie bețivi, fie lichele, și, că, prin urmare, nu văd de ce produsul creierașului lor n-ar putea fi mirosit de noi, jurnaliștii, ca să vedem dacă nu cumva pute”, adaugă Cristoiu.

Însă gazetarul analizează declarațiile televizate ale fostului președinte și susține că, în esență, acestea au făcut referire la faptul că „trei dintre membrii echipei sale: Florian Coldea, Codruța Kovesi și Livia Stanciu i-au arestat pe ceilalți membri ai echipei sale”. Motivul nu este clar, iar Băsescu nu a continuat cu declarațiile.
„Trei dintre membrii echipei lui Traian Băsescu – Florian Coldea, Codruța Kovesi, Livia Stanciu – au fost stîlpii Conspirației care l-a făcut președinte pe Klaus Iohannis. Toți trei au conspirat pentru ca Procesul lui Klaus Iohannis de incompatibilitate să fie amînat pînă după al doilea tur de scrutin. Ceilalți trei – Elena Udrea, Alina Bica, Horia Georgescu – au  făcut parte din Conspirația care a optat pentru Victor Ponta. A învins Conspirația pro-Iohannis. După victorie, cei trei – Florian Coldea, Codruța Kovesi, Livia Stanciu – s-au năpustit asupra celorlalți trei pentru a-i scoate din joc. Din răzbunare? Nici vorbă. Din nevoia de a pune mîna pe toată Puterea. Aveau după victorie doar SRI, DNA și Înalta Curte.  N-aveau DIICOT, ANI și Presa finanțată de Elena Udrea. Prin arestarea Alinei Bica, a lui Horia Georgescu, a Elenei Udrea nu înseamnă în chip automat că teritoriilor acestora au intrat în stăpînirea celorlalți trei.  Da, dar cei care vor veni în fruntea celor trei teritorii vor fi lipsiți de puterea reală pe care au avut-o Alina Bica, Horia Georgescu și Elena Udrea”, încheie Cristoiu.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img