Bagdadul a dat un termen de 72 de ore regiunii autonome Kurdistan ca să predea guvernului federal controlul asupra aeroporturilor, a anunțat marți premierul irakian Haider Al-Abadi, precizând că respectivul ultimatum a fost dat în cursul zilei de luni, relatează AFP.

“Guvernul a decis să interzică zborurile internaționale spre și din Kurdistan dacă în trei zile aeroporturile nu vor fi predate guvernului central”, a declarat premierul irakian în cadrul unei conferințe de presă, menționând că, în cazul nerespectării ultimatumului, restricția va pusă în aplicare începând de vineri.

Două aeroporturi operează în Kurdistan în cele două mari orașe din regiune — Erbil și Suleimaniyeh. În afară de compania națională irakiană, mai multe companii internaționale, între care iraniană, turcă, iordaniană și germană, asigură legături regulate.

Al-Abadi a subliniat încă o dată că este exclus ca negocierile cu administrația kurdă să aibă loc pe baza rezultatelor referendumului privind independența regiunii.

“Nu vom abandona unitatea și suveranitatea Irakului, deoarece este o datorie națională și o voință constituțională”, a adăugat șeful executivului de la Bagdad.

“Guvernul își va impune autoritatea conform Constituției. Noi rămânem angajați în negocieri, dar nu vom negocia pe baza referendumului”, a insistat el.

Marți seara, într-un discurs televizat, liderul Kurdistanului irakian, Massoud Barzani, a chemat din nou Bagdadul la dialog, insistând la rândul său ca autoritățile federale să nu “închidă ușa dialogului”.

“În loc de sancțiuni, veniți la negocieri cu scopul de a ajunge la un viitor mai bun atât pentru dumneavoastră, cât și pentru noi”, a lansat Barzani.

Asigurând comunitatea internațională că referendumul nu vizează “să delimiteze frontiera (între Kurdistan și Irak) sau să o impună de facto”, liderul kurd irakian nu a reușit să calmeze totuși furia Bagdadului.

Referendumul asupra independenței, o decizie unilaterală luată de Barzani, s-a desfășurat luni în această regiune, care cuprinde provinciile Erbil, Souleimaniyeh și Dohouk, precum și zone disputate între kurzi și guvernul central.

Peste 3,3 milioane de persoane s-au prezentat la urne, sau 72,16% din cele 4,58 milioane înscrise pe listele de vot, potrivit Comisiei electorale. Dar în regiunea Souleimaniyeh, fief al Uniunii Patriotice a Kurdistanului (UPK), partidul rival al lui Massoud Barzani, participarea la referendum a fost de numai 50%.

Kurzii se așteaptă la un “Da” masiv în cadrul acestui referendum și au sărbătorit victoria deja luni noaptea în capitala regională Erbil, cu focuri de artificii, steaguri și dansuri.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?