Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a făcut referire, după audierea în Comisia de Control al SRI, la persoane care trădează interesele ţării, dând exemplu pilda lui Iuda. “Unii, în mod vizibil, practică, astăzi, acelaşi lucru cu interesele statului român”, a spus Coldea.

“Cred că e momentul potrivit să reamintesc un celebru personaj biblic care în urma cu circa 2000 de ani a trădat pentru 30 de arginţi. Ce dacă ulterior l-au apucat remuşcările? Lucrurile nu s-au putut repara şi răul făcut nu a putut fi reparat. Evident, ca orice trădător, destinul lui a sfârşit tragic. Din această perspectivă constat cu îngrijorare faptul că unii, în mod vizibil, practică, astăzi, acelaşi lucru cu interesele statului român. O fac la vedere, extrem de vocal şi fără pic de ruşine. Ba mai mult, chiar par să îşi facă un titlu de glorie din asta, afectând instituţii fundamentale şi capacităţi democratice de apărare şi protecţie a statului român. Poate ar fi bine cu toţii să reflectăm la acest episod biblic şi la altfel de personaje”, a declarat Florian Coldea după audierea în comisia parlamentară.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?