spot_img
14 C
București
vineri, aprilie 19, 2024
AcasămediuJuncker: Toate țările din UE trebuie să-și asume cote de refugiați

Juncker: Toate țările din UE trebuie să-și asume cote de refugiați

-

Țările Uniunii Europene trebuie să-și asume fiecare cote obligatorii de refugiați și să sporească semnificativ ajutorul pentru dezvoltare destinat statelor de unde provin acești imigranți, consideră președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, invocând argumentul ‘solidarității’, transmit agențiile EFE și DPA, relateaza Agerpres.

Conform agenției spaniole de presă, eurodeputații din grupurile popular și social-democrat ar fi ajuns la un compromis privind stabilirea unor astfel de cote, iar o rezoluție în acest sens va fi votată miercuri de Parlamentul European.

- Advertisement -

Șefii de stat și de guvern din Uniunea Europeană au participat joi la un summit convocat de președintele Consiliului European, Donald Tusk, pentru adoptarea unui plan concret de măsuri în fața crizei generate de valul de refugiați ce sosesc în porturile italiene traversând Marea Mediterană. Dar singurul acord concret la care au ajuns a fost triplarea fondurilor pentru operațiunile de patrulare maritimă.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img