spot_img
16.1 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăDezvaluiriJustiţia populară a lui Klemm

Justiţia populară a lui Klemm

-

COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS.RO)

Ziua de ieri a fost extrem de încordată din cauza celebrului raport al ministrului Justiției privind șefii parchetelor. Azi, știm cum s-au încheiat lucrurile; extrem de important, însă, între argumentele majore ale analiștilor de top, care au încercat să explice strania decizie a lui Toader, se numără amenințarea străzii, care începuse mobilizarea, ieri, încă mult înaintea prezentării raportului.

Mai pe scurt, începînd cu pagina de Facebook ”Corupția ucide” și terminînd cu alți vectori de comunicare ai protestatarilor din stradă, s-au lansat ieri mesaje de mobilizare pentru o mega-manifestație de stradă în cazul în care ministrul ar fi cerut demiterea Laurei Kovesi și a lui Augustin Lazăr.

„Daca vor incerca sa forteze demisia acestora, de data asta vom fi mai mult de 600 000 ca sa le fie clar, odata pentru totdeauna, ca statul de drept si respectarea legii nu sunt valori negociabile. Societatea civila nu va tolera niciodata un atac la independenta Justitiei. Nu suntem Rusia si nu vom lasa o mana de hoti sa isi faca de cap cu Romania! Au fost votati sa guverneze, nu sa fure!” se arata pe pagina ”Coruptia Ucide”.

E foarte posibil, chiar probabil ca ministrul justiției, guvernul Grindeanu în ansamblu și alianța PSD-ALDE să fi luat în calcul la modul cel mai serios riscul unor noi și ample mișcări de stradă în cazul unei decizii favorabile demiterii. O resuscitare a pieței cînd lucrurile abia se mai așezaseră.

Trist e un singur lucru, în acest caz: anume că ambasadorul american, Hans Klemm, s-a dovedit un profet de mare calibru atunci cînd a vorbit despre apariția, la noi, a conceptului de justiție populară.

Reamintim că anul trecut, în octombrie, cînd nici nu se visa la protestele stradale care aveau să urmeze, Klemm a stupefiat opinia publică prin răspunsul dat, într-un interviu pentru news.ro, la întrebarea dacă nu cumva, în România, procurorii fac exces de zel, riscînd să cadă în extrema cealaltă, a abuzurilor în numele dreptății.
Klemm a declarat atunci, nici mai mult, nici mai puțin, decît că ”Acest lucru trebuie să îl decidă poporul român, cum ar trebui să se comporte procurorii şi judecătorii pentru a-şi face treaba.”

Șocanta declarație a determinat Asociația Magistraților din România și Uniunea Națională a Judecătorilor din România să dea un comunicat de răspuns foarte dur, în care se afirma:

”Este de neinteles motivul pentru care reprezentantul Statelor Unite, tara care este luata ca reper pentru respectarea drepturilor si libertatilor individuale, face apel la “justitia populara”, o forma de justitie straina de statul de drept si specifica regimurilor totalitare, cu radacini in gandirea de drept sovietica(…)
Cultul personalitatii si “aplauzele” insotite de lipsa criticii si a unei evaluari profesioniste care sa scoata in evidenta succesele si sa puncteze problemele, pentru a fi corectate la timp, sunt cel mai mare inamic pentru orice stat si orice institutie a acestuia”.

Din nefericire, cum se vede, cel care a ”cîștigat”, pînă la urmă, partida, a fost Hans Klemm și ale sale idei.
Cît despre români, ei văd cu ochiul liber, de acum, și ”justiția populară ” a străzii, și ce înseamnă ”evaluări profesioniste” la adresa procurorilor.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img