Viktor Orbán, premierul Ungariei, l-a primit marţ dimineaţa pe Hunor Kelemen, preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), care l-a informat cu privire la situaţia politică din România.

Cei doi politicieni s-au consultat referitor la problemele culturale şi educaţionale importante pentru comunitatea maghiară din Transilvania – a comunicat agenţiei de presă ungare MTI Bertalan Havasi, secretarul de stat adjunct aflat la conducerea Biroului de Presă al Primului Ministru.

Cei doi interlocutori au constatat că s-a încheiat cu succes prima etapă a programului de dezvoltare economică, menit să faciliteze propăşirea comunităţii maghiare din România pe plaiurile sale natale, urmând ca acest program de dezvoltare să continue.

Bertalan Havasi a spus că cei doi politicieni au fost de acord în privinţa necesităţii dezvoltării şi în viitor a instituţiilor culturale şi de învăţământ care asigură păstrarea identităţii maghiare din Ardeal, guvernul maghiar urmând să acorde sprijin în continuare în acest sens.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?