Numeroase persoane au cerut în mediul online, la începutul anului, boicotarea produselor Adidas drept sprijin pentru Simona Halep după ce producătorul de echipament sportiv a decis să nu îi ofere un nou contract jucătoare de tenis în ciuda faptului că era număr 1 mondial. Acest lucru se pare că a fost uitat sau ignorat şi la nivel înalt. Deşi a dovedit că este un politician extrem de atent la zona de social media, Klaus Iohannis nu a ezitat în a ieşi la pedalat, marţi, exact în tricoul firmei Adidas, transmite b1.ro.

În plus nu avea nici cască de protecție.

În luna ianuarie, ca urmare a deciziei firmei Adidas de a nu prelungi înţelegerea cu Halep, sportiva a trebuit să joace la Australian Open, unde a ajuns până în finală, cu un echipament lipsit de orice sponsor. În cele din urmă, Halep a semnat cu americanii de la Nike.

Preşedintele Klaus Iohannis s-a alăturat, marţi, marşului “Pedalăm pentru România” dedicat Centenarului Marii Uniri şi va însoţi coloana de biciclişti din Bucureşti pe o porţiune de drum. Şeful statului a spus că participanţii la acestă cursă sunt oameni diferiţi, cu meserii diferite, dar au găsit un punct comun – mersul pe bicicletă, iar astfel se creează unitate. “Ce bine ar fi ca acum, la 100 de ani după ce ne-am unit, să ajungem la unitate. Participarea mea o dedic şi acestui deziderat – să se creeze mai multă unitate între noi”, a declarat Iohannis.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?