Procurorul şef al DNA Laura Codruţa Kovesi a declarat, vineri, într-un interviu, referindu-se la declaraţiile lui Victor Ponta conform cărora Liviu Dragnea se ruga de ea şi de fostul adjunct al SRI Florian Coldea să îl ajute cu dosarul penal, că nu comentează declaraţiile făcute de inculpaţi, transmite News.ro.

“Eu am obligaţia de rezervă ca magistrat şi nu pot intra în dialog cu inclupaţii”, a precizat şefa DNA.

„Niciodată nu am încălcat nici legea și nici condul deotologic prin ceea ce am făcut că magistrat. Inerent, în activitatea de reprezentare a unei instituții, poți să participi la evenimente private sau la evenimente publice unde ești invitat în calitate de reprezentant al acelei instituții. În rest, toate aceste acuzații care vin de la inculpați eu nu o să le comentez nici pe viitor și nu le-am comentat nici până acum”, a precizat Kovesi, într-un interviu acordat Vice România.

Interviul a fost realizat în cadrul proiectului Once Upon a Time in Romania, realizat de Iniţiativa România, în parteneriat cu revista Vice România, Fundaţia Friedrich Naumann pentru Libertate şi Ambasada Canadei în România, Bulgaria şi Republica Moldova.

Fostul lider al PSD Victor Ponta a susţinut că pe un singur coleg din PSD – Liviu Dragnea – l-a văzut cu ochii săi şi l-a auzit cu urechile sale când se ruga de Laura Codruţa  Kovesi şi de Florian Coldea să îl ajute cu dosarul penal şi “în timp ce se lupta pentru el însuşi nu pomenea absolut nimic despre abuzurile contra altor colegi”. Ponta mai spune că nu vrea să vorbească despre aceste lucruri pentru că îi pare rău de toţi cei care au votat PSD şi au alte aşteptări şi pentru că nu vrea să se bage din nou în “Mocirlă” cu Dragnea.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?