spot_img
19.6 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasămediuLegea care i-ar putea falimenta pe medicii de familie

Legea care i-ar putea falimenta pe medicii de familie

-

Conform proiectul noului contract-cadru publicat pe pagina sa de internet de către Ministerul Sănătăţii, medicii de familie ar urma să fie remuneraţi în funcţie de numărul de servicii prestate şi nu de numărul de pacienţi. Concret, 20% din plată va fi efectuată per capita, iar 80% pe serviciu, în condiţiile în car, în prezent, proporţia este 50% per capita, 50% pe serviciu.

- Advertisement -

Vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, Sandra Adalgiza Alexiu, atrage atenţia că, dacă această schimbare se va materializa concomitent cu plafonarea numărului maxim de consultaţii zilnice, sistemul se va confrunta cu o subfinanţare severă: “dacă această modificare s-ar face fără plafonarea numărului de consultaţii, ar putea fi văzută ca pe o liberalizare a efectuării serviciilor în medicina primară. Însă numărul de consultaţii este plafonat, noi (n.r. medicii) trebuie să ne încadrăm în maximum 20 de consultaţii pe zi plus două la domiciliu conform noului proiect, ceea ce înseamnă că, oricât de mult s-ar liberaliza numărul de servicii pe care le facem, tot nu putem depăşi numărul de 20 de consultaţii decontate de CNAS. Restul consultaţiilor ar trebui să le facem gratis din acest moment”.

În plus, conform aceluiaşi proiect de contract-cadru, autorităţile vor să elimine pragul minim de 800 de pacienţi pe care un medic de familie trebuie să îi aibă pentru a încheia contract cu Casa Naţională de Asigurări (CNAS).

- Advertisement -

Sandra Adalgiza Alexiu atrage atenţia că “în cazul eliminării acestui prag, este pusă în pericol funcţionarea eficientă a cabinetului. Avem calcule care arată că nu poţi funţiona independent, acest fiind unicul tău venit, cu o listă de pacienţi mai mică de 1000. Dacă noi nu putem asigura un minimum de venituri care să susţină cabinetul, acesta se va închide sau va falimenta”.

În plus, spune vicepreşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, “estimăm că primul impact va fi în zona rurală pentru că acolo nu se păstrează limita de 800 de pacienţi. Sunt chiar zone unde această limită este de 500 de pacienţi. De ce s-ar mai duce aceşti medici în rural, acolo unde ajung cu dificultate, unde au condiţii foarte slabe, când e mai uşor pentru ei să nu mai facă naveta? În plus, sporul de rural pe care îl luau până acum ar urma să se aplice la acel procent de per capita care, dacă scade de la 50% la 20%, va fi mult, mult mai mic. Nimic nu va mai stimula practicarea medicinei de familie în mediul rural. Toţi aceşti medici (n.r. din mediul rural) cu liste mici vor migra către oraş, unde îşi vor putea deschide cabinete cu liste cu foarte puţini pacienţi”.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img