Vicepreşedintele PNL Mircea Hava a afirmat vineri, într-o conferinţă de presă, că, în campania electorală, liberalii nu au fost în stare ‘să vândă frigidere eschimoşilor’, greşindu-se mult şi cu ‘plimbatul ursului prin pădure când ursul voia la păşune’, lucruri care i-au costat.

‘Campania electorală este un joc al celor care ştiu să promită (…). S-a greşit foarte mult cu plimbatul ursului prin pădure când ursul voia la păşune. Domnul Cioloş, plimbat peste tot când el el voia cu totul altceva. E drept că niciodată nu a spus ce vrea, dar asta e cu totul altceva. Am greşit foarte mult în chestiunile astea şi asta ne-a costat. Şi nu ne-a costat atâta, vă spun cinstit, cât ar fi trebuit să ne coste’, a declarat Mircea Hava.

El a spus că toată lumea a muncit în campanie, dar că nu au putut să-i convingă pe oameni, ‘neoferindu-le” speranţe.

‘Oamenii votează pentru speranţă, pentru mai bine şi este greu să-i convingi că ceea ce încearcă să le ofere unii nu-s decât, mare parte din ele, poveşti şi minciuni. Acum, lunar, o să vedem din ce au promis ce vor face. (…). Ştiţi cum trebuie să fie o campanie electorală? Cum ar trebui să convingi nişte eschimoşi să le vinzi frigider. Şi atât să-i convingi de tare cu chestia asta încât ei să îşi dorească foarte tare frigiderul. Cam asta e campania electorală. (…). Nu am fost în stare să vindem frigidere la eschimoşi’, a declarat liberalul.

El a adăugat că vor fi făcute analize, inclusiv ‘cu cei care au luat bani ca să facă programul’. Hava a opinat şi că poate mesajul a fost unul ‘prost’.

Mircea Hava a făcut parte din delegaţia PNL care a fost prezentă la consultările de la Cotroceni.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?