Un fost poliţist din judeţul Timiş, preşedinte al filialei USR Traian Vuia, a fost amendat, miercuri, de oamenii legii, după ce a refuzat să oprească maşina la semnalul unui echipaj, care a fost nevoit să-l urmărească în trafic, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul care a încercat să fugă de poliţişti se numeşte Dan Lupulescu şi este preşedinte al filialei USR Traian Vuia. De asemenea, bărbatul a fost poliţist.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, incidentul a avut loc, miercuri, pe drumul care leagă localităţile Făget şi Lugoj.

Poliţiştii din cadrul Secţiei Făget, care desfăşurau un control de rutină în trafic, i-au făcut semn unui şofer să tragă pe dreapta. Bărbatul a refuzat, motiv pentru care echipajul de poliţie a pornit în urmărirea maşinii, având semnalele acustice şi luminoase pornite.

După o urmărire de mai bine de 500 de metri, şoferul s-a oprit în localitatea Traian Vuia, în dreptul casei în care locuieşte. Însă, în momentul în care poliţiştii i-au solicitat să se legitimeze şi să prezinte actele maşinii, acesta a refuzat.

Agenţii de poliţie, după ce s-au prezentat şi şi-au declinat calitatea, i-au solicitat conducătorului auto să se legitimeze şi să prezinte documentele autoturismului, însă acesta a refuzat. Persoana în cauză a fost sancţionată contravenţional, iar conducătorului auto i s-a adus la cunoştinţă obligaţia de a preda permisul de conducere”, au transmis reprezentanţii IPJ Timiş.

Prin urmare, oamenii legii l-au amendat cu 1.450 de lei pentru neoprirea la semnalul poliţiştilor şi refuzul de a se legitima. De asemenea, bărbatul a rămas fără permis de conducere pentru o perioadă de 30 de zile.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?