Carles Puigdemont, Fostul președinte catalan, propune în cadrul unui interviu, oferit unui post israelian de televiziune, organizarea unui referendum pentru rămânerea Cataloniei în cadrul  Uniunii Europeane, pe care o definește ca fiind un “club al unor state decadente și învechite, în care conduc doar câteva persoane motivate de interese economice tot mai discutabile”, transmite RFI.

„Ni se tot spune că până la urmă vom rămâne  în afara Uniunii Europene, dar cine ar trebui să ia această decizie sunt catalanii.  Să-i întrebăm  pe ei: Vreți să rămâneți în UE? Dacă da, în ce condiții?  Să vedem ce vor spune cetățenii catalani. Probabil că nu  sunt mulți cei care doresc să facă parte din această Uniune Europeană care s-a dovedit a fi atât de insensibilă la încălcarea drepturilor omului, a drepturilor democratice ale unui teritoriu doar pentru că dreapta franchistă spaniolă are interesul să fie așa”,  aceasta este noul scenariu pe care fostul președinte catalan îl propune în cadrul unui interviu oferit unui post israelian de televiziune  și preluat în acest sfârșit de săptămână de cotidianul catalan La Vanguardia.

Deși în continuarea interviului , Puigdemont se reafirmă un susținător al proiectului european și declară că va “face toate eforturile pentru a-l schimba în bine”, revine criticând Uniunea Europeană pe care o definește ca fiind un “club al unor state decadente și învechite, în care conduc doar câteva persoane motivate de interese economice tot mai discutabile” iar autoritățile de la Bruxelles le acuză că ” nu folosesc aceleași unități de măsură” pentru toți membrii UE.

Aceasta atitudine critică la adresa autorităților de la Bruxelles nu este de loc nouă, datorită frustratei încercări de a obține sprijinul pentru proiectului secesionist, dar atitudinea fostului lider catalan a devenit și mai radicală în contextul în care în acest sfârșit de săptămână și-a lansat candidatura pentru un nou mandat de președinte în Catalonia.

 

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?