spot_img
13.2 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăExterneLIVE VIDEO HAMBURG: Noi proteste la summitul G20, poliția germană a adus...

LIVE VIDEO HAMBURG: Noi proteste la summitul G20, poliția germană a adus întăriri, hotelul unde stă Putin atacat

-

Poliția din Hamburg a confirmat că a cerut întăriri din alte zone din Germania din cauza ‘multiplelor infracțiuni’ care sunt comise pe fondul protestelor violente care au loc la summitul G20 care se desfășoară în acest oraș din nordul țării, transmite vineri DPA.

Solicitarea vine după ce poliția din Hamburg a anunțat pe Twitter că vineri dimineață au izbucnit noi ciocniri la în oraș, unde mai mulți manifestanți au incendiat mașini ale poliției germane și au blocat intersecții și ‘coridoare de transfer’, ceea ce a perturbat deplasarea mai multor delegații. Totodată, protestatarii au atacat gărzile de securitate de la un hotel din centrul orașului unde sunt cazați mai mulți lideri, printre care și președinții rus Vladimir Putin și sud-coreean Moon Jae In, și au lansat o rachetă de semnalizare în direcția unui elicopter, fără însă a-l nimeri.

- Advertisement -

Pe de altă parte, ministrul de finanțe german Wolfgang Schaeuble a renunțat să mai participe la un eveniment în centrul orașului Hamburg, desfășurat în marginea summitului G20, din motive de securitate, au anunțat organizatorii.

Circa 19.000 de polițiști veniți din toată Germania au fost desfășurați în acest oraș port cu ocazia summitului, iar la Hamburg au fost trimise tancuri, elicoptere, ambarcațiuni și tunuri cu apă. Principalul miting anti-G20 ar urma să aibă loc sâmbătă, când sunt așteptați 100.000 de protestatari.

- Advertisement -

Protestatari sosiți la Hamburg cu ocazia summitului G20 care are loc în acest oraș din nordul Germaniei au atacat paza hotelului unde sunt cazați președintele rus Vladimir Putin și alți lideri, a indicat vineri poliția, citată de agenția DPA.

În Hotel Park Hyatt din Hamburg sunt găzduiți, în afară de Putin, președintele sud-coreean Moon Jae și premierul australian Malcolm Turnbull.

În cursul altor incidente, un elicopter al poliției germane a fost ținta unui atac cu o rachetă de semnalizare lansată de protestatari, dar dispozitivul nu a atins aparatul de zbor, au indicat autoritățile din Hamburg, citate de DPA.

Potrivit sursei, în alte incidente unii protestatari au spart geamuri la Consulatul mongol și au tăiat cauciucurile unei mașini aparținând delegației canadiene la summitul G20.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img