Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat joi că liderii PMP care au obţinut mandate au fost împuterniciţi să negocieze majorităţi în consilii pentru a valorifica mandatele primite, refuzând că comenteze situaţiile din Ilfov şi Caraş Severin.

“De asemenea, atât preşedinţii de CJ, cât şi preşedinţii de organizaţii locale au fost autorizaţi să negocieze formare de majorităţi acolo unde sunt solicitaţi. Nu s-a dat o linie politică, cu PSD sau cu PNL sau cu UDMR, ci să valorifice funcţiile de consilieri pe care le-am obţinut prin vot, bineînţeles, încercând să obţină şi angajamentul că o parte minimă din programul cu care au fost în campanie va deveni şi program al respectivului CJ”, a explicat fostul şef de stat.

Traian Băsescu a afirmat că dacă PMP va face opoziţie ”bruma” de mandate obţinute nu le va fi de folos la alegerile parlamentare.

”Noi nu facem alianţe politice. Este exclusă această abordare. Ne dăm seama că dacă rămânem să privim la lună, să facem opoziţie, această brumă de consilieri pe care am obţinut-o nu ne va folosi la nimic în alegerile legislative şi vom participa la formare de majorităţi acolo unde sunt condiţii. (…) s-a stabilit să participăm la formare de majorităţi în consilii, fără nici un fel de angajament politic”, a răspuns Traian Băsescu întrebat cum este posibil să facă alianţe cu PSD în situaţia în care până acum au fost adversari.

El a mai spus că sunt situaţii în care un primar are un singur consilier.

Traian Băsescu a refuzat să vorbească despre negocierile purtate de PMP pentru în cazul CJ Ilfov.

Întrebat care sunt solicitările pe care PMP le face pentru a forma o majoritate în CJ Ilfov, Traian Băsescu a afirmat că PMP cere ”o lună luată de pe cer şi un soare”.

Întrebat dacă este mulţumit de scorul obţinut, Băsescu a afirmat că, fiind un partid nou, PMP nu a avut structurile necesare pentru a obţine un scor mai bun, precizând că în jumătate din localităţi formaţiunea nu a avut liste.

”Scorul politic este cel de la CJ unde am înţeles că pe judeţe avem 4,2%, în Bucureşti la CGMB avem peste 7%, deci ne apropiem de 5%. Sigur că nu mă mulţumeşte şi nimeni nu este mulţumit, dar asta înseamnă că la cele mai dure alegeri care sunt alegerile locale nu am avut structurile necesare pentru a putea face un scor mai bun. Avem de lucrat. Noi suntem în mod real un partid nou. Am văzut că şi despre ALDE se spune că este un partid nou. Nu, ALDE s-a aşezat pe toată structura PC”, a subliniat Băsescu.

El a precizat că este exclusă o alianţă electorală pentru alegerile parlamentare.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?