spot_img
15.3 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăDezvaluiriLudovic Orban, dezvăluiri despre Cioloș: AM HÂRTIA. Cum a apărut Cioloș din...

Ludovic Orban, dezvăluiri despre Cioloș: AM HÂRTIA. Cum a apărut Cioloș din neant. Extrem de ciudat

-

Ludovic Orban a afirmat duminică seară în emisiunea Controverse realizată la B1 de Andrei Bădin că a fost mereu mirat de carierele politice ciudate, referindu-se la Dacian Cioloş, numit ministru al Agriculturii de Călin Popescu Tăriceanu, nominalizat comisar european pentru agricultură de Traian Băsescu, iar pentru al doilea mandat propus Victor Ponta.

„Pe mine m-au mirat întotdeauna carierele politice ciudate. Urmăresc cu mare atenţie diferite cariere extrem de ciudate. Şi aici am să vă spun despre Cioloş faptul că a apărut din neant. A fost pus de Tăriceanu ministrul al Agriculturii. Nici azi nu am reuşit să înţeleg de ce. După ce a picat guvernul PNL, s-a dus consilier la Băsescu, care era principal adversar al PNL şi care l-a propus comisar european. După ce şi-a terminat mandatul de comisar european la alegerile din 2014, cine credeţi că l-a propus pentru un al doilea mandat de comisar european? Preşedintele PSD, premierul din acea perioadă Victor Ponta”, a declarat preşedintele PNL, Ludovic Orban, duminică seară, la postul B1 Tv.

- Advertisement -

Orban a precizat că are hârtia trimisă de Victor Ponta către Jean Claude Juncker cu nominalizarea lui Dacian Cioloş pentru funcţia de comisar european şi că acesta nu a reuşit să obţină un al doilea mandat deoarece CE voia o pondere mai mare de femei în aceste posturi. Astfel funcţia a revenit Corinei Creţu.

„Eu am hârtia trimisă de Ponta lui Juncker în care domnul Ponta îl nominalizează comisar european pentru portofoliul agricultură sau dezvoltare regională pe domnul Cioloş, fiind şi o a doua candidatură, a Corinei Creţu, pentru orice portofoliu. Pentru că Corina era de umplutură. Ghinionul lui Cioloş că nu a ajuns comisar european propus de Ponta a fost că în componenţa Comisiei nu erau destule doamne. Şi există o anumită cutumă, ca minim o treime din membrii Comisie Europene să fie de sex feminin şi atunci candidatura doamnei Creţu a venit să rezolve această problemă. De aia nu a ajuns Cioloş comisar propus de Ponta”, a explicat liderul PNL.

- Advertisement -

Acesta a mai spus că, deşi Cioloş nu are încă partid, se duce la „sponsorul său politic”, preşedintele Franţei, Emanuel Macron, care vrea să reformeze ALDE european, pentru a participa la o construcţie europeană.

„Şi astăzi, fără să aibă un partid, Dacian Cioloş s-a dus la sponsorul său politic, domnul Macron, aflat în prăbuşire dramatică, cu o cotă de încredere în jur la 20-21%, să participe la o construcţie europeană. Dar Dacian Cioloş a fost comisar european din partea PPE. Sigur că propus de Ponta ar fi trebuit să se ducă la partidul socialist. Acum merge la un Macron care Macron nici nu e de fapt ALDE. Numai vrea să reformeze ALDE. Are câţiva, Guy Verhofstadt (liderul grupului Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa – n.r.), dar îl are şi pe Matteo Renzi care e de stânga, fostul prieten al lui Ponta. E un soi de ciorbă lipsită complet de orice fel de substanţă. Macron are probleme la el acasă şi el face politică la nivel european”, a completat Orban.

Liderul liberal a vorbit şi despre vremea în care PNL l-a susţinut pe Dacian Cioloş pentru funcţia de premier, perioadă în care acesta a condiţionat venirea în partid de obţinerea funcţiei de preşedinte al formaţiunii.

INTERVIUL INTEGRAL ACORDAT DE LUDOVIC ORBAN LUI ANDREI BĂDIN:

„Am spus atunci clar că Cioloş poate fi sprijinit ca premier cu două condiţii. Unu, doar dacă îşi dă demisia din funcţia de prim-ministru şi doi, dacă se înscrie în PNL, pentru că partidul nu poate susţine pe cineva care nu e membru PNL. Mi-aduc aminte. Îi plăcea mult domnului Cioloş PNL dacă a vrut să devină preşedinte PNL, fără alegeri şi punând şi condiţie să vină în PNL dacă îl punem preşedinte”, a conchis Orban.

Dacian Cioloş a scris, duminică pe Facebook, că PNL se află în zona vechii clase politice, refuzând „cu obstinaţie” să se reformeze şi să se alăture MRÎ, într-un proiect de schimbare a societăţii româneşti. Acesta a adăugat că liberalii doar aşteaptă „să cadă PSD natural şi ei să le ia locul”.

Fondatorul Mişcării România Împreună (MRÎ) a mai spus că de-a lungul timpului au existat alianţe ciudate sau nepotrivite, iar oamenii politici care le-au făcut nu vor să vadă că România s-a schimbat, iar contextul european şi internaţional este diferit în prezent.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img