Franţa are dovada că guvernul sirian a folosit arme chimice săptămâna trecută în oraşul controlat de rebeli Douma, lângă Damasc, a dat asigurări joi preşedintele francez Emmanuel Macron în timpul unui interviu televizat, relatează AFP şi dpa conform Agerpres.

‘Avem dovada că săptămâna trecută….au fost folosite arme chimice, cel puţin clor, şi că ele au fost folosite de regimul Bashar al-Assad’, a declarat şeful statului francez la postul de televiziune TF1.

Totodată, Emanuel Macron a afirmat că Franţa va lua decizii ‘la momentul oportun’, în coordonare cu Statele Unite, cu privire la eventuale represalii la presupusul atac chimic lansat de regimul sirian.

‘Vom lua decizii la momentul oportun, atunci când vom considera că cel mai util şi cel mai eficient’, a declarat Macron, după ce marţi a afirmat că va face un anunţ ‘în zilele următoare’.

Întrebat dacă instalaţiile de arme chimice din Siria ar putea fi ţinta unor eventuale lovituri aeriene, Macron a răspuns: ‘Atunci vom decide şi va trebui să verificăm toate informaţiile’.

43 de persoane au fost ucise în atacul de sâmbătă asupra oraşului sirian Douma, potrivit Căştilor Albe, organizaţie de salvatori-voluntari sirieni aflaţi în zona rebelă şi care a denunţat prima acest atac. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a afirmat că cei 500 de pacienţi care au primit îngrijiri medicale după atac au prezentat simptome ale expunerii la substanţe chimice toxice.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?