Magazine jefuite şi incendiate pe bulevardul Champs-Elysées, pietre de pavaj aruncate împotriva forţelor de ordine, o sută de persoane reţinute, aşa arată bilanţul unei noi izbucniri de violenţă care a marcat sâmbătă capitala Franţei, Paris, în a 18-a zi de mobilizare a ‘vestelor galbene’ în ultimele http://agerpres.ropatru luni împotriva politicii sociale şi fiscale a preşedintelui Emmanuel Macron, relatează AFP și Agerpres.

Pe celebra arteră Champs-Elysées, manifestanţii au dat foc mai multor chioşcuri de ziare şi magazine, jefuite deja, scene care au adus aminte de imaginile de violenţă ce au făcut înconjurul lumii pe 1 decembrie.

Foto: (c) JULIEN DE ROSA / EPA


Forţele de ordine a replicat cu tiruri de gaze lacrimogene, care au împânzit bulevardul cu o ceaţă groasă.

‘Există un anumit număr de oameni care nu au venit decât pentru a vandaliza’, a afirmat ministrul de interne Christophe Castaner, potrivit căruia în jur de 1.500 de militanţi ‘ultra-violenţi’ s-au infiltrat printre cei aproximativ 10.000 de manifestaţi număraţi la Paris.

Potrivit autorităţilor, 14.500 de persoane manifestau în toată Franţa la ora 13.00 GMT.

Un bilanţ comunicat puţin după 15.00 GMT de prefectura de poliţie indica o sută de persoane reţinute.

Potrivit cifrelor oficiale, contestate de ‘vestele galbene’, sâmbăta trecută au fost 28.000 de manifestanţi, de zece ori mai puţini decât la începutul mişcării.

Foto: (c) YOAN VALAT / EPA


Noua zi de manifestaţii a intervenit la capătul a două luni de dezbateri organizate în toată Franţa la iniţativa autorităţilor şi care au strâns aproape o jumătate de milion de persoane. Guvernanţii vor ca astfel să canalizeze furia şi să facă să apară propuneri, însă demersul lor nu reuşeşte să convingă ‘vestele galbene’ cele mai vehemente. ‘Marea dezbatere este o mascaradă’, a comentat Jean-François Bernard, unul din manifestanţii parizieni.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?