spot_img
16.1 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăAnalizeMajoritatea medicilor nu vor beneficia de creșteri salariale

Majoritatea medicilor nu vor beneficia de creșteri salariale

-

Proiectul legii salarizării unitare a bugetarilor va fi prezentat joi într-o ședință a conducerii PSD care se va ține la Sinaia. Ulterior documentul va intra în dezbaterea Parlamentului pentru ca, de la 1 iulie, să intre în vigoare. Impactul bugetar pentru toate majorarile este de 7,8 % din PIB.

Conform proiectului legii salarizarii, un medic rezident care are acum un salariu de 2.600 de lei va avea anul viitor  5.700 de lei. În timp ce un medic primar cu vechime va câștiga peste 16.000 de lei începând din 2018. Deși, aparent, marii câștigători ai legii salarizării unitare par a fi angajații din sistemul sanitar, categorie profesională care a beneficiat de majorări salariale consistente încă de anul trecut, realitatea este alta.

- Advertisement -

Majoritatea medicilor nu vor beneficia de majorările salariale anunțate pentru că nu sunt bugetari, explică la RFI doctorul Bogdan Tănase, președintele Alianței Medicilor din România, organizație neguvernamentală care militează pentru modernizarea sistemului medical. Exodul medicilor nu poate fi oprit doar prin măsuri de natură pecuniară, mai spune președintele Alianței Medicilor din România.

“Lucrurile nu mai pot merge în sensul ceaușist: noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”

Reporter: Se pare că medicii sunt principalii câștigători ai proiectului. Cum vă simțiți în această postură?

- Advertisement -

Bogdan Tănase: Mă simt foarte bine deoarece a fost o intensă presiune mediatică pentru sectorul de sănătate. Toată lumea și-a dat seama că în sănătate trebuie să se întâmple ceva, că lucrurile nu mai pot merge așa cum au mers până acum, în sensul ceaușist, noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc. Nu este corect ca un întreg sistem să se bazeze pe plățile informale, așa cum se baza până acum. La un moment dat, cuantumul salarizării medicilor și a personalului medical trebuie să se schimbe. Pe de altă parte, trebuie să observ că majoritatea medicilor din România nu sunt bugetari, nu sunt salarizați. Iar aceste măriri salariale nu ating un sector important din medicii din România, anume medicii de familie. Aceștia sunt furnizori de servicii în contract direct cu Casa. Pentru aceștia nu se va schimba situația financiară.

Reporter: Sunt mulți doctorii aflați în această situație?

Bogdan Tănase: Da. Procentual sunt cam trei pătrimi din totalitatea medicilor din România.

Opresc salariile mai mari exodul medicilor?

Reporter: Spuneam mai devreme că venitul unui medic rezident din anul întâi, într-un spital clinic ar urma să crească de la 2.261 de lei anul acesta la 5.700 anul viitor. În același timp, un medic specialist, gradul cinci, cu vechime maximă, va avea 12.375 de lei în 2018. Guvernul speră că în acest fel va păstra medicii în țară. Credeți că va fi aceasta finalitatea?

Bogdan Tănase: Partea financiară este numai o parte a problemei unui medic în România. Un medic pleacă din România atât pentru câștiguri mai mari, cât și pentru șansa de a învăța și de a-și exercita profesia în condiții mult mai bune decât în România. Fără investiții în structura spitalicească din România, care să permită medicilor de la Buzău să facă un act medical comparabil cu cel făcut la București, nu de aceeași calitate, dar măcar pe același palier de comparație, este absolut necesară. Fără această investiție, o simplă creștere a salariului nu cred că va atinge acest scop.

Reporter: Ați văzut în programul de guvernare ceva care să vă îndemne să aveți încredere că se vor face investiții mai mari în sistemul medical, nu doar în recompensa profesioniștilor?

Bogdan Tănase: Promisiuni sunt. Programul de guvernare este foarte generos relativ la sectorul de sănătate. Sunt șase spitale regionale și unul republican, de care este cu siguranță nevoie în momentul de față. Și aceste creșteri salariale care au fost promise și sunt date, după cum vedem în această lege a salarizării. Pe de altă parte, trebuie să reținem că baza de colectare a fondului național unic de asigurări de sănătate, sursa finanțării sau sursa posibilă a finanțării acestor programe, a scăzut. Eu, cel puțin, îmi pun o problemă. Nu știu de unde vor veni banii pentru aceste investiții. Aceasta este o problemă pentru mine, dar nu sunt finanțist.

Reporter: Nu sunteți sigur că vor exista banii pentru investițiile promise. Dar credeți că în ritmul în care se anunță majorări salariale pentru toate categoriile bugetare, vor fi fonduri suficiente pentru plata efectivă a acestor salarii mărite? Aveți încredere?

Bogdan Tănase: Mi se pare improbabil, dar nu mă pot pronunța. Creșterile anunțate sunt generoase. Nu pot să fiu decât sceptic cu privire la finanțarea acestor creșteri salariale.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img