spot_img
9.9 C
București
sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăExterneManifest anti Islam în Germania

Manifest anti Islam în Germania

-

Extrema-dreaptă populistă Alternativa pentru Germania (AfD) a declarat că „islamul nu aparține Germaniei” adoptând un nou manifest al partidului duminică, relatează agenția DPA, transmite Agerpres.

„Un islam ultrareligios, care nu respectă constituția noastră sau chiar o contrazice este incompatibil cu sistemul nostru juridic și cultura”, se afirmă în manifest.

- Advertisement -

Aproximativ 2.000 de membri AfD s-au adunat în orașul din sud-vestul Germaniei Stuttgart pentru a adopta manifestul, care a fost discutat în cadrul congresului de două zile al partidului, deschis sâmbătă pe fondul protestelor manifestanților de stânga care s-au ciocnit cu poliția.

Manifestul adoptat de partid include o interdicție privind finanțarea construcției și folosirii moscheilor în străinătate, respingerea minaretelor și chemărilor la rugăciune ale muezinilor ca simboluri ale puterii islamice, precum și interzicerea
eșarfelor pe cap pentru fete și femei în școli, notează DPA.

- Advertisement -

Cu privire la problema migrației, membrii AfD au omis o propunere de sâmbătă ce respingea categoric imigrația, „în special provenind din culturi străine”.

Versiunea actualizată a programului prevede acum că „imigranții sunt bineveniți dacă sunt calificați pentru piața forței de muncă și dispuși să se integreze în societate”, mai notează DPA.

Mai multe rezoluții considerate controversate de unele medii rămân în text, inclusiv un apel pentru a facilita deportarea străinilor cu antecedente penale.

AfD a adăugat de asemenea un pasaj la proiectul său de manifest cerând interzicerea sacrificării animalelor conform legilor dietetice musulmane și evreiești.

AfD, înființată în februarie 2013, este cunoscută pentru poziția antiimigrație și a atras un sprijin puternic din partea celor care au criticat politica ușilor deschise a cancelarului german Angela Merkel pentru migranții ce fug din Siria.

Aproximativ 1,1 milioane de refugiați și migranți au intrat în Germania în 2015, dintre care cel mai mare grup provine din Siria.

Un sondaj realizat de agenția Emnid și publicat duminică în ziarul Bild am Sonntag constată că AfD a urcat pe locul al treilea între partidele politice germane, în fața Verzilor. Sondajul efectuat săptămâna trecută arată un sprijin de 13% pentru AfD printre
respondenți, cu Verzii la 12%.

Conservatorii la putere ai lui Merkel, creștin-democrații, obțin 33% și partenerii lor mai mici de coaliție, social-democrații, 22%, adaugă agenția germană de presă.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img