Un bărbat care circula din sens opus lui Dan Condrea, patronul #HexiPharma, ar putea fi un martor cheie în caz. Acesta a declarat, pentru Evenimentul zilei, că maşina în care s-a spus că s-ar fi aflat fostul patron de la Hexi Pharma era şicanată de un alt autoturism.

„Am observat o maşină de culoare gri-şobolan care era lipită de bara lui. Dacă mă întrebaţi pe mine omul ăla care a murit cred că era urmărit de cei care se aflau în autoturismul din spate. Alergau cu viteză. Când au trecut pe lângă mine am tras puţin dreapta, îmi era frică să nu mă lovească. Când m-am uitat în oglinda laterală am văzut cum maşina a virat brusc şi a intrat în copac, iar cea din spate nici nu s-a sinchisit să apese pedala de frână. Nu s-a oprit, a plecat mai departe”, a declarat martorul.

Există foarte multe semne de întrebare în cazul morții presupusului Dan Condrea, duminică seară lângă București.

CITIȚI ȘI:#HexiPharma EXCLUSIV/ Limuzina generalului SRI Coldea a fost văzută în zona accidentului/ MĂRTURIA UNUI FOST OFIȚER SRI

Ultimele imagini cu Dan Condrea în viaţă au fost surprinse de camerele de supraveghere ale Primăriei Corbeanca cu puţin timp înainte de accident. Ele, însă, stârnesc mai multe controverse în loc să facă lumină în acest caz, transmite B1 Tv.

La ora 18.23, autoturismul mergea cu viteză redusă în dreptul localităţii Petreşti. Cinci minute mai târziu, la ora 18.28, ajunge în localitatea Tamaş după ce trece de Corbeanca. De aici, fostul patron de la Hexi Pharma se presupune că a mai avut de trăit doar două minute. Anchetatorii spun că accidentul ar fi avut loc în jurul orei 18.30, iar primul apel la 112 a fost dat la 18.45.

Interesant este că maşina care s-a izbit de copac este un Opel Astra J, produs între anii 2009-2015, asta în timp ce autoturismul din imaginile suprinse de camerele de supraveghere este un Opel de generaţie mai veche, adică H, produs între 2005 şi 2009.

La o simplă comparaţie, se poate observa cel puţin trei diferenţe majore între cele două modele de autoturisme. Stopurile Opel Asta J au o formă mai alungită. Pe imagini se vede foarte clar că montanţii spate ai Opelului Astra H sunt mult mai laţi decât cei ai maşinii accidentate. Şi asta nu e tot. Opelul H are ca semn distinctiv pe haion, pătrăţos, un ornament cromat, în timp ce modul Opel Astra J este mult mai rotunjit. Din imaginile suprinse la locul accidentului se vede cum haionul autoturismului şi sigla Opel de deasupra mânerului de deschidere sunt diferite.

Mai există un aspect care pune la îndoială veridicitatea imaginilor de pe camerele de supraveghere. Pe una dintre filmări la ora 18:38 în cadru apar doi copii pe bicicletă. La un moment dat, una dintre fetiţe se dă jos de pe bicicletă, timp în care alte autoturisme trec pe stradă. După trei secunde, imaginea se întrerupe, iar înregistrarea se reia de la minutul 38 şi 58 de secunde. Revin cadrele cu cei mici şi mai apoi maşina marca Opel Astra H.

Şi mai interesant e că din imaginile camerelor de supraveghere făcute publice de Primăria Corbeanca, nu se disting numerele de înmatriculale complete ale autoturismului indicat subtil de autorităţile locale ca fiind maşina pe care o conducea Dan Condrea.  Acestea par a fi blurate şi doar litera ”N” apare explicit.

Sabin Orcan a susținut în cadrul emisiunii moderate de Nelu Barbu la B1 TV imaginile furnizate de Primăria Corbeanca sunt editate, fapt interesant ce ar putea sugera că se încearcă ascunderea anumitor lucruri.

”Curios este că Primăria Corbeanca furnizează presei o filmare gata editată. Mă gândesc că nu se ocupă primarul de editat filmulețe. Ăsta e elementul dubios: că a dat presei o filmare editată în care lipsesc secunde. Ce caută Primăria să furnizeze o imagine editată, decât dacă e ceva de ascuns, dacă cineva a umblat pe film. Evenimentele vin într-o succesiune. Eu nu cred în coincidențe, cum nu crede niciun jurnalist cu ceva experiență. Nu m-aș grăbi să spun că a fost un asasinat, dar nu sunt urme de frânare. În caz de accident orice șofer pune frână. Mai mult, el a circulat mai mulți metri pe acostament. Un șofer experimentat așa cum a fost el pune piciorul pe frână când ajunge pe acostament. Drumul nu are nicio curbă. Chiar dacă se mergea cu viteză mare, e greu de crezut că se putea face un accident fără urme de frânare. Deci e greu de crezut că a fost un accident. Nu e un banal accident. Personajul respectiv era unul de care depindea aflarea adevărului despre una dintre cele mai oribile afaceri de corupție care a dus probabil la moartea multor mii de oameni. Sunt legate evenimentele astea cumva”, a susținut Orcan.

 

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?