Procurorii s-au sesizat din oficiu în cazul fetei care a murit, joi, în Spitalul Judeţean Suceava, după ce părinţii nu au permis medicilor să îi facă transfuzie de sânge, Parchetul Tribunalului Suceava deschizând dosar penal pentru omor.

otrivit Parchetului Tribunalului Suceava, în acest caz există suspiciuni cu privire la împrejurările în care tânăra a încetat din viaţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava s-au sesizat din oficiu în urma apariţiei în presă a unui articol în care se relatează că în 5 noiembrie 2015, în comuna Ciprian Porumbescu, din judeţul Suceava, a avut loc un accident de circulaţie în urma căruia tânăra a fost rănită grav şi a fost transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean “Sf. Ioan cel Nou” din Suceava cu traumatism cranio-cerebral cu edem, fracturi costale care i-au afectat plămânul stâng şi fracturi la picioare.

În comunicat se precizează că, din motive religioase, părinţii pacientei au semnat că nu sunt de acord şi refuză transfuzia de sânge necesară, astfel că, urmare a complicaţiilor medicale şi a stării critice, pacienta a încetat din viaţă în seara de 12 noiembrie 2015.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?