Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că nu a avut nicio discuție cu ministrul Justiției, Tudorel Toader, arătându-se convins că acesta îi va solicita o discuție când va avea concluzii referitoare la verificările în cazul procurorului șef al DNA, Laura Codruța Kovesi.

Întrebat dacă ar trebui ca Inspecția Judiciară să termine mai repede raportul în acest caz, el a răspuns că acesta trebuie realizat profesionist.

“Poate vă amintiți că eu am lucrat odată în domeniul inspecției. A fost inspecție școlară, dar să știți că astfel de verificări câteodată durează un pic mai mult și dacă se fac într-un mod profesionist și bine documentat, trebuie să avem răbdare. Eu am toată încrederea că așa se vor face, adică profesionist și bine documentat”, a afirmat șeful statului.

Sunt sigur însă că domnul ministru se va anunța la mine imediat ce va avea niște concluzii, a spus Iohannis la baza aeriană Mihail Kogălniceanu din Constanța.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?