Ministerul Justiţiei arată, într-un răspuns transmis la solicitarea Mediafax, că nu a fost informat de către Ministerul Justiţiei al Republicii Serbia cu privire la stadiul procedurilor de extrădare realizate în cazul omului de afaceri Sebastian Ghiţă.

“Soluţionarea cererii de extrădare privindu-l pe numitul Ghiţă Sebastian este supusă exclusiv legislaţiei naţionale a Republicii Serbia, prin aceasta înţelegând inclusiv procedura, durata de soluţionare a cauzei şi termenele”, precizează Ministerul Justiţiei (MJ), în răspunsul solicitat.

Conform sursei citate, autorităţile din România nu au fost informate cu privire la stadiul procedurilor de extrădare.

“Instrumentul internaţional aplicabil (Convenţia Europeană de Extrădare, Paris, 13 decembrie 1957) nu prevede un termen pentru derularea procedurii de extrădare, timpul de soluţionare a cererii rămânând la latitudinea statului solicitat, potrivit legislaţiei sale”,au conchis reprezentanţii Ministerului Justiţiei.

Pe numele fostului deputat Sebastian Ghiţă sunt în vigoare două mandate de arestare preventivă.

Omul de afaceri Sebastian Ghiţă este judecat, în total, în patru dosare.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?