spot_img
13.2 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăSănătateMinisterul Sănătății, controale la maternităţile private şi de stat

Ministerul Sănătății, controale la maternităţile private şi de stat

-

Corpul de control al Ministerului Sănătăţii şi Direcţia de Sănătate Publică (DSP) verifică în această perioadă maternităţile private şi de stat din Bucureşti, iar aceste controale vor fi extinse şi în ţară, a declarat miercuri, la Tulcea, ministrul Sorina Pintea, transmite Agerpres.

„Practic, este un control pe care-l cerem pe anumite patologii şi la maternităţile din ţară, atât în zona publică, cât şi în cea privată. Ştiţi că au fost câteva incidenţe şi în Constanţa şi la nişte maternităţi private şi de aceea dorim să ne asigurăm că lucrurile sunt în regulă”, a afirmat ministrul Pintea.

- Advertisement -

Controalele, deşi vin în urma unui număr de şapte cazuri de infecţii nosocomiale apărute la maternitatea Giuleşti din Bucureşti, nu au legătură cu acestea, a menţionat ministrul Sănătăţii.

„Când ministerul a declanşat aceste controale, situaţiile intraseră în normal. Cinci bebeluşi sunt internaţi în continuare la Spitalul Grigore Alexandrescu”, a precizat Pintea.

- Advertisement -

Potrivit acesteia, cazurile bebeluşilor din maternitatea Giuleşti au fost semnalate DSP la finele lunii octombrie, iar această instituţie a aplicat măsurile prevăzute de legislaţie în asemenea situaţii.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img