Fiecare ministru are obligaţia să se încadreze în bugetele alocate şi să se asigure de creşterea veniturilor şi scăderea cheltuielilor, iar dacă nu o face, poate să primească o amendă de până la 100.000 de lei, a declarat marţi seara, la Antena 3, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

“Ca ministru de Finanţe cred că este de bun simţ să ai grijă de banul public. Dacă eşti o persoană responsabilă, te asiguri, cum spune şi legea de fapt, ca lunar fiecare instituţie publică în parte să trimită o informare cu modul în care banul public în acel sector este gestionat. Cu alte cuvinte, fiecare ministru în parte sau şef de agenţie trebuie să fie în primul rând ministru de Finanţe, ca să fie bun manager a acelui ban public în acea zonă, că e ministru la Cultură, la Cercetare, la Educaţie, şi după aceea să fie ministru pe acea zonă, pentru că fiecare ministru are obligaţia, nu că o impune ministrul de Finanţe neapărat, e obligaţia ta ca demnitar să te asiguri că în acea zonă creşti veniturile şi scazi cheltuielile cu o activitate cât mai eficientă.(..) De asta noi am pus în Ordonanţa 114 de anul trecut o obligaţie pentru fiecare ministru în parte să se încadreze în bugetele alocate şi în cazul în care nu o face chiar să aibă şi o amendă până la 100.000 de lei. Este pusă acolo tocmai ca să responsabilizăm fiecare ministru în parte. Este o grijă a banului public mult mai accentuata decât în anii trecuţi”, a explicat Teodorovici.

Întrebat despre circulara trimisă ordonatorilor de credite privind măsurile dispuse pentru reducerea cheltuielilor de personal şi dacă se va reduce numărul de salariaţi din sectorul bugetar, ministrul de Finanţe a semnalat că se făceau angajări peste banii alocaţi şi se acordau sporuri, ca de exemplu cel de praf, pentru că “femeia de serviciu sau cineva de acolo nu a curăţat cum trebuia respectiva încăpere”.

“Un minister are un număr de personal. Un număr total, din care sunt posturile vacante, din posturile vacante, sunt posturi bugetate şi o parte nebugetate. Şi se întâmpla, practica anilor trecuţi arată că se făceau angajări, chiar şi peste banii alocaţi sau se alocau, de exemplu, anumite sporuri, pe diverse motive. Acel spor de antenă, spor de praf…Sunt analize de acest tip care arată ca în biroul nu ştiu care, într-un minister, praful sau particulele din aer duc la obligaţii de acest tip. Poate doamna de serviciu sau cineva de acolo nu a curăţat cum trebuia respectiva încăpere şi pentru care un întreg minister sau agenţie primeşte un astfel de spor. Deci practicile au fost de acest tip de-a lungul anilor. Ministrul de Finanţe trebuie să se uite la acest deficit care trebuie ţinut sub control, cel puţin în aceasta zonă de cheltuieli de personal”, a spus Teodorovici.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?