spot_img
20.8 C
București
joi, martie 28, 2024
AcasăAnalizeMinistru francez laudă Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene

Ministru francez laudă Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene

-

La numai câteva săptămâni de la preluarea mandatului, Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene a reuşit, într-o manieră eficientă şi consensuală, să obţină rezultate notabile în avansarea unor dosare de interes, precum directiva privind regulile comune pentru piaţa internă a gazelor naturale, directiva privind drepturile de autor în Piaţa Unică Digitală sau acordul privind regulamentul de instituire a unei Autorităţi Europene a Muncii, a declarat ministrul francez al Afacerilor Europene, Nathalie Loiseau, la o reuniune a ambasadorilor statelor membre UE acreditaţi la Paris, organizată vineri de Ambasada României.

Discuţiile din cadrul acestei reuniuni au vizat teme de actualitate de pe agenda europeană, cu accent pe priorităţile momentului: Brexit, alegerile europarlamentare din luna mai, Balcanii de Vest, viitorul Cadru Financiar Multianual, precum şi o serie de dosare sectoriale, se menţionează într-un comunicat emis de Ambasada României în Franţa.

- Advertisement -

Ministrul Nathalie Loiseau a reafirmat susţinerea pe care Franţa o acordă Preşedinţiei române a Consiliului UE, în spiritul obiectivelor sale de asigurare a convergenţei şi coeziunii economice, sociale şi teritoriale la nivel european în spiritul valorilor comune.

Ea a salutat contribuţia Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, care a reuşit, de o manieră eficientă şi consensuală, la numai câteva săptămâni de la preluarea mandatului, să obţină rezultate notabile în avansarea unor dosare de interes: directiva privind regulile comune pentru piaţa internă a gazelor naturale; directiva privind drepturile de autor în Piaţa Unică Digitală şi acordul privind regulamentul de instituire a unei Autorităţi Europene a Muncii, care să contribuie la asigurarea unei bune funcţionări a pieţei muncii din UE.

- Advertisement -

Oficialul francez a evocat de asemenea importanţa Summit-ului de la Sibiu din 9 mai, în cadrul căruia şefii statelor membre, pe baza rezultatelor consultărilor cetăţeneşti, vor defini agenda strategică a Uniunii Europene pentru următoarea perioadă.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img