Ministrul de externe german, Frank-Walter Steinmeier, s-a declarat luni în favoarea unei apropieri între Uniunea Europeană și Rusia, într-o intervenție la Universitatea Federală Boris Elțin din orașul rus Ekaterinburg, transmite EFE.

Steinmeier a insistat că sunt mulți cei care consideră că trebuie să se producă o apropiere între Rusia și UE, adăugând: “Eu sunt unul dintre aceștia”.

Șeful diplomației germane a inaugurat împreună cu omologul său rus Serghei Lavrov o școală de vară, după care amândoi au abordat situația relațiilor germano-ruse și alte teme din actualitatea internațională cu un grup de studenți.

“Vedem că în Europa se înțelege tot mai clar că nu există alternativă la normalizarea relațiilor și la restabilirea cooperării în formatele existente”, a spus Lavrov, citat de presa locală. El a insistat că mulți oameni politici înțeleg deja că înghețarea mecanismelor de cooperare — printre care dialogul în domeniul energiei între UE și Rusia și activitatea Consiliului NATO-Rusia — a fost o greșeală și, în plan bilateral, și-a exprimat speranța că relațiile dintre Moscova și Berlin “vor reveni la vechea traiectorie”.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?