spot_img
13.2 C
București
vineri, martie 29, 2024
AcasăhighlightMinistrul Justiției: NU CRED că ofițerii acoperiți SUNT o problemă

Ministrul Justiției: NU CRED că ofițerii acoperiți SUNT o problemă

-

Nu cred că problema sistemului judiciar sunt ofițerii acoperiți, a declarat într-un interviu acordat revistei 22 ministrul justiției, Raluca Prună.

SRI nu știu cât își bagă coada sau nu, dar parchetele, inclusiv DNA, beneficiaza de sprijinul tehnic, logistic al SRI,a mai spus ministrul justiției.

- Advertisement -

PASAJ DIN INTERVIUL ACORDAT REVISTEI 22:

A apărut acel răspuns al CSAT care spune că nu sunt ofițeri acoperiți în rândul magistraților. E o dezbatere serioasă în societate pe tema aceasta, asociațiile de magistrați au luat poziție, sunt nemulțumite de răspunsul CSAT. Cât de serioasă vi se pare chestiunea?

- Advertisement -

O să fiu foarte fermă și o să spun că nu cred că asta este problema sistemului judiciar din România. Așa cum îi laud fără rezerve pe cei din sistemul judiciar care fac posibile dosarele pe care le vedem și avansarea luptei anticorupție, trebuie să și constat că avem şi cazuri de magistrați care iau mită, spun procurorii, de 220.000 de euro pe stadion, ca să dau un exemplu. Aș vrea să văd asociațiile de magistrați că ies public și denunță și acest tip de comportament. Asta nu înseamnă că una o exclude pe cealaltă. Noi suntem într-un stat de drept, avem niște instituții, avem niște declarații pe proprie răspundere pe care fiecare magistrat le face o dată pe an. Eu știu cum se procedează la MJ, unde se cere în mod regulat CSAT să verifice aceste declarații pentru magistrații angajați în minister. Atunci când CSAT a ieșit și a spus: am făcut verificări la solicitarea CSM și a MJ, nu înseamnă că a făcut toate aceste verificări în două săptămâni, ci înseamnă că de-a lungul timpului le-a făcut.

Sau că nu le-a putut face pe toate, cum a zis șeful cancelariei prezidențiale…

N-aș vrea să comentez, remarc numai că dintr-o eroare șeful Cancelariei prezidențiale a dat și o altă cifră a magistraților din România, s-a referit la 23.000, or, sunt cu mult, mult mai puțini.

Aveți încredere în aceste verificări?

Nu am motive să mă îndoiesc. Dacă nu aș avea încredere, aș fi într-o poziție destul de delicată, pentru că ministrul Justiției este membru CSAT. Deci, dacă aș avea suspiciuni că aceste verificări n-ar fi fost făcute în mod corect, mi-aș da demisia.

Spuneați că MJ cere la angajare astfel de verificări, au fost și situații în care s-a primit răspuns afirmativ?

Nu, n-am văzut asemenea situații.

 

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img