Ungaria dă dovadă de o “solidaritate excepțională” față de Germania în condițiile în care contribuabilii ungari plătesc pentru a proteja granițele țării, protejând astfel Germania împotriva imigrației ilegale, a declarat sâmbătă ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, în legătura cu un interviu acordat de cancelarul Angela Merkel pentru două ziare germane, relatează MTI.

CITIȚI ȘI: BOMBA IN SCANDALUL SUPERMARKETURILOR: Lanturile Lidl si Kaufland si-au extins afacerile din Romania pe banii BERD si ai Bancii Mondiale sustinand ca ar combate saracia

“Ungaria a cheltuit peste 800 de milioane de euro pentru protecția frontierelor și nu a primit niciun ajutor”, a spus Szijjarto.

El a salutat totodată sprijinul în creștere pentru poziția Ungariei în ceea ce privește migrația în ultimii doi ani.

“Guvernul ungar a spus de la început că nu este nevoie să fie aduse probleme aici, ci să se ofere ajutor în locurile unde există probleme”, a spus el, referindu-se la migranții care fug din zone de conflict pentru a ajunge în Europa.

Ministrul a subliniat că Germania este un partener economic important pentru Ungaria.

“Companiile germane iau o mare parte din fondurile UE destinate Ungariei, însă nu ne deranjează pentru că ei angajează cetățeni ungari, așa că situația este favorabilă pentru toată lumea”, a spus el.

Într-un interviu acordat Nordwest Zeitung și Passauer Neue Presse, cancelarul german Angela Merkel a declarat că Ungaria s-ar putea confrunta cu consecințe financiare dacă sfidează decizia Curții Europene de Justiție (CEJ) în legătură cu cotele obligatorii de imigranți.

“Oricine respinge această solidaritate trebuie să accepte că nu va fi fără consecințe, inclusiv pentru negocierile privind viitorul sprijinului financiar”, a declarat Merkel pentru publicația Nordwest Zeitung.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?