Florian Bodog a fost numele anunțat de liderul social-democraților Liviu Dragnea pentru funcția de ministru al Sănătății. Profesorul universitar Florian Bodog a fost decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Oradea. Pe 18 octombrie 2016, ministrul Mircea Dumitru, din Guvernul Cioloș, i-a retras lui Bodog atestatul de abilitare și calitatea de conducător de doctorat, în domeniul studii universitare de doctorat – Medicină, transmite Digi 24.

Ordinul ministrului are la bază decizia Consiliului General al Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), din 29 septembrie 2016, anexată Ordinului ministerial. CNATDCU este un organism consultativ la nivel național, ce își desfășoară activitate în baza Legii Educației naționale nr. 1/2011. CNATDCU și-a motivat decizia prin faptul că Florian Bodog are doar două articole publicate în calitate de autor principal, deci nu îndeplinește criteriile necesare pentru a conduce doctorate.

Florian Bodog este căsătorit şi are două fete gemene. El a fost ales senator în 2012 din partea PSD.

Potrivit CV-ului său, Florian Bodog a fost secretar de stat în perioada mai 2012 – decembrie 2012 în Ministerul Sănătăţii. El a coordonat departamentele de Sănătate Publică şi Control în Sănătate Publică. De altfel, începând cu anul 2010 a ocupat mai multe funcții în cadrul Ministerului Sănătății.

În perioada 2009-2010 a fost managerul Spitalul Clinic Judeţean Oradea și anterior prodecan și decan la Facultatea de Medicină a Universității din Oradea.

Florian Bodog a absolvit în 1997 Facultatea de Medicină din cadrul Universității din Oradea și are două doctorate, unul de la Universitatea de Vest din Timișoara și unul de la Universitatea din Oradea.

Cel mai recent, Florian Bodog a concurat pentru funcția de rector al Universității din Oradea, dar nu a strâns numărul necesar de voturi.

SCRIE-NE

Nu suntem acum aici. Dar ne poți scrie.

Se trimit datele

©2019 @ optimizare SEO realizata de www.VasPavITConsulting.ro

Log in with your credentials

Ați uitat datele dvs.?